​Camila Giorgi nu a anunțat în vreun fel că se retrage din tenis, dar jucătoarea în vârstă de 32 de ani apare ca inactivă pe siteul ITIA (Agenția Internațională pentru Integritatea Tenisului). Mai mult decât atât, italianca este de negăsit după cum informează Corriere della Sera.

Camila GiorgiFoto: Mark J. Terrill / AP / Profimedia

Camila Giorgi, retragere în secret din tenis - WTA nu dă de jucătoarea în vârstă de 32 de ani

Camila a jucat ultimul meci oficial din circuitul WTA în luna martie a acestui an: la Miami, sportiva din Italia era învinsă clar de Iga Swiatek (1-6, 1-6) în turul al doilea.

De la acel moment, Giorgi nu a mai fost văzută la vreun turneu, iar presa din Italia a anunțat în această săptămână retragerea în secret din activitate.

Cum au ajuns gazetarii italieni la concluzia retragerii? Jucătoarea nu mai apare ca activă pe siteul ITIA. Agenția trebuie să stie cu exactitate unde se află orice sportiv pentru a putea efectua controale antidoping inopinate.

Un jucător de tenis se poate sustrage de la aceste controale pe propria răspundere (la trei abateri este automat suspendat) sau dacă a decis să se retragă din sportul de performanță.

Conform Corriere della Sera, Giorgi nu mai figurează ca o sportivă activă începând din data de 7 mai, zi în care a debutat turneul WTA 1000 de la Roma (acolo unde în mod normal ar fi trebuit să concureze în fața compatrioților).

Luată prin surprindere de cele întâmplate, WTA a căutat-o pe jucătoare, doar că Giorgi nu a fost de găsit.

Sursa citată vorbește despre faptul că au fost apelați și tatăl sportivei (Sergio - cel care îi era și antrenor), dar și frații Leandro și Amadeus. Surpriză: toate telefoanele erau închise.

Corriere della Sera menționează că jucătoarea de tenis a fost pusă recent sub acuzare de către Procuratura din Vicenza. Ea este acuzată că și-a falsificat certificatul de vaccinare la Covid-19.

În acest context, există zvonul că Giorgi ar fi părăsit deja Italia, variantă neconfirmată până acum.

Cine este Camila Giorgi

Născută pe 30 decembrie 1991, la Macerata, Italia, Camila Giorgi a câștigat 430 de partide de-a lungul timpului și a fost învinsă de 319 ori.

Cel mai sus a fost în ierarhia WTA pe locul 36, în data de 22 octombrie 2018.

A câștigat în carieră 4 titluri WTA (2023 - Merida / 2021 - Montreal / 2018 - Linz / 2015 - 's-Hertogenbosch), iar cea mai bună performanță de la Grand Slamuri a fost reprezentată de sfertul de finală de la Wimbledon, din 2018.

A adunat de-a lungul carierei doar din premiile din tenis suma de $6,414,545.