Lionel Messi a revenit în lotul celor de la Paris Saint Germain și va fi titular în meciul cu Ajaccio, programat sâmbătă de la ora 22:00. Argentinianul și-a cerut scuze public pentru vizita neautorizată în Arabia Saudită, dar acesta a fost apărat de Carlos Tevez, fostul său coleg de la echipa națională.

Lionel MessiFoto: Joly Victor/ABACA / Shutterstock Editorial / Profimedia

Carlos Tevez i-a luat apărarea lui Lionel Messi

Lionel Messi a fost suspendat de către cei de la Paris Saint Germain după o vizită neautorizată în Arabia Saudită, iar imediat după, s-a confirmat faptul că fotbalistul în vârstă de 35 de ani nu va mai continua din vară la formația de pe Parc des Princes.

Câștigător al Cupei Mondiale cu naționala Argentinei, Lionel Messi și-a cerut scuze în mod public pentru greșeala făcută, iar săptămâna aceasta a fost reprimit la antrenamentele echipei sale.

Chiar și așa, fotbalistul parizienilor a fost apărat de Carlos Tevez, fostul său coleg de la echipa națională, care i-a criticat pe cei de la PSG pentru lipsa de respect față de campionul mondial.

„Dacă îmi spui mie, campion mondial, că trebuie să îmi cer scuze pentru că am mers în vacanță când aveam zi liberă, m-aș întoarce în Rosario și aș rămâne să beau acolo.

Nu s-au comportat cum trebuie cu el încă din momentul în care s-a transferat. Când am jucat eu contra lui PSG, eram la Manchester United, iar PSG era la mijlocul clasamentului.” - a transmis „Apașul”, potrivit psgtalk.com.

Lionel Messi se concentrează acum pe viitorul său. În prezent, starul parizienilor ar avea 3 variante: să revină la Barcelona, să meargă la Al-Hilal unde îl așteaptă un contract astronomic și să plece în Major League Soccer (Inter Miami).