Aflat în centrul unui scandal după ce a plecat în Arabia Saudită fără acceptul clubului, Lionel Messi a fost suspendat de PSG timp de două săptămâni, iar argentinianul a decis să rupă tăcerea.

Lionel MessiFoto: Joly Victor/ABACA / Shutterstock Editorial / Profimedia

Lionel Messi și-a cerut scuze față de colegi și conducerea PSG

Tot mai aproape de a pleca de la Paris Saint Germain în această vară, Messi a fost suspendat de club după escapada din Arabia Saudită.

Mai mult, suporterii au protestat vehement la adresa lui și au amenințat că vor continua să îl conteste la următoarele meciuri.

Argentinianul a oferit o primă reacție după incidente, în care își cere scuze colegilor și conducătorilor clubului și explică motivele pentru care nu a putut amâna călătoria.

„Am decis să fac un video din cauza celor întâmplate. Îmi cer scuze colegilor mei și celor din club. Am crezut că vom avea o zi liberă după meci, ca întotdeauna.

Am organizat această plecare și nu am putut să o anulez, pentru că o anulasem deja înainte.

Din nou îmi cer scuze și aștept decizia clubului”, a anunțat Messi în clipul video.

Dacă nu se va reveni asupra deciziei, căpitanul Argentinei va rata partidele cu Troyes și Ajaccio și va reveni pe 21 mai în confruntarea cu Auxerre.