Legendarul Edson Arantes do Nascimento Pele, internat de mai bine de trei săptămâni într-un spital din Sao Paulo, primește îngrijiri pentru disfuncții la nivelul rinichilor și a inimii.

Jucatorii Braziliei, omagiu adus lui Pele la CM 2022 QatarFoto: Jose Breton/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia

Pele nu va merge acasă de sărbători

Conform medicilor de la spitalul Albert Einstein, brazilianul „prezintă o progresie a bolii oncologice, care necesită îngrijiri mai atente pentru difuncțiile renale și cardiace”, scrie Marca.

Cu puțin timp înainte de raportul medicilor, fiica lui Pele anunțase pe rețelele de socializare că din păcate acesta va petrece Crăciunul în spital.

„Crăciunul nostru acasă a fost suspendat. Am decis împreună cu medicii, din diverse motive, să rămânem aici, cu toate îngrijirile medicale”, a anunțat Flavia Arantes.

În ciuda stării de sănătate, Pele a fost foarte activ pe durata Campionatului Mondial din Qatar, publicând diverse mesaje de susținere pentru naționala Braziliei și de felicitare pentru câștigătoarea Argentina și Lionel Messi.