Christian Eriksen s-a prăbușit pe gazon chiar înainte de pauza meciului dintre Danemarca și Finlanda. Coechipierul Simon Kjaer a fost primul care a reacționat și a avut un rol cheie în salvarea colegului său.

Simon KjaerFoto: WOLFGANG RATTAY / AFP / Profimedia

La Copenhaga, toată lumea a trecut prin momente grele după ce danezul Christian Eriksen s-a prăbușit din senin pe gazon și a avut nevoie de minute bune de resuscitare pentru a-și reveni.

Simon Kjaer, jucător al lui AC Milan, a avut, conform specialiștilor, un rol cheie în salvarea colegului său.

Imediat după prăbușirea lui Eriksen, Kjaer i-a eliberat căile respiratorii coechipierului și s-a asigurat că acesta nu își înghite limba (l-a așezat într-o poziție corespunzătoare). Totul, chiar înainte ca medicii să ajungă pe gazon.

Simon Kjaer și-a chemat ulterior colegii pentru a face un paravan în jurul lui Eriksen, ca acesta să fie protejat de ochii publicului.

Kjaer nu s-a oprit aici, mergând la soția lui Eriksen pentru a o consola, asta în timp ce medicii se luptau să-i salveze viața mijlocașului celor de la Inter Milano.

Arbitrul Anthony Taylor a fost și el unul dintre eroii de la Copenhaga, după ce a chemat promt echipa medicală, care i-a salvat viața jucătorului, potrivitSportsbible.

Meciul întrerupt a fost reluat, iarFinlanda s-a impus, scor 1-0, reușind prima victorie la un campionat european, la chiar primul meci disputat la turneul final al competiției.

În vârstă de 29 de ani, mijlocașul ofensiv al danezilor a fost resuscitat aproape 18 minute pe gazon, iar apoi a fost transportat la spitalul din Copenhaga. Eriksen a fost cel care le-a transmis mai apoi coechipierilor să joace tot sâmbătă continuarea meciului cu Finlanda (pierdut de Danemarca cu 1-0).

Cine este Christian Eriksen

În vârstă de 29 de ani (e născut pe 14 februarie 1992), Christian Dannemann Eriksen are 1.82 metri și este un mijlocaș ofensiv legitimat la Inter Milano.

De-a lungul carierei a evoluat pentru Ajax (2010-2013), Tottenham (2013-2020) și Inter Milano (2020 - prezent). A îmbrăcat de 108 ori tricoul naționalei daneze și a reușit 36 de goluri.

FOTO VIDEO Momente șocante la Euro 2020: Christian Eriksen s-a prăbușit pe teren / Anunțul UEFA: Starea sa a fost stabilizată la spital

Momentul în care Eriksen se prăbușește pe teren:

*Atenție, imagini care vă pot afecta emoțional!

Sursă video: Gazzetta.it