CE Under 21

Contra: "Această mentalitate şi încredere pe care o au aici o să încerc să o aduc la echipa mare, când vor veni. Sper să ne ajute să ne calificăm la Euro"

de Diana Ene     HotNews.ro
Marţi, 25 iunie 2019, 9:10 Sport | Fotbal


Cosmin Contra
Foto: frf.ro
Selecţionerul echipei naţionale de seniori, Cosmin Contra, a declarat că speră ca jucătorii de la Under 21 să ajute și echipa mare să se califice la Campionatul European din 2020. "Această mentalitate şi încredere pe care o au aici o să încerc să o aduc la echipa mare, când vor veni şi sper să ne ajute şi la echipa mare să ne calificăm", a spus Contra, potrivit News.ro.

"S-a reuşit o performanţă extraordinară după foarte mulţi ani, s-a câştigat o grupă la un campionat european, suntem în semifinale, suntem la olimpiadă, ar trebui să fie un punct zero pentru fotbalul românesc, poate politicul, autorităţile din România, politicienii să încerce să găsească resurse pentru a dezvolta mai mult infrastructura sportului din România", a declarat Contra, la Digi Sport.

El consideră că echipa antrenată de Mirel Rădoi poate câştiga titlul european.


"Odată ajunşi aici suntem capabili de orice. Orice echipă care ajunge în semifinalele unui campionat europen poate să câştige şi eu cred că băieţii au demonstrat că sunt capabili să facă lucrul acesta. Avem o zi de odihnă mai puţin decât Germania, dar cu această forţă mentală aratătată de ei în cele trei jocuri, suntem aici să-i ajutăm să creadă că, odată ajunşi în semifinale, pot fi cei mai buni. Nu văd de ce nu am juca şi finala. Ajunşi aici trebuie să fie ambiţioşi, conştienţi de faptul că sunt la două jocuri de a câştiga un titlu european. Această mentalitate şi încredere pe care o au aici o să încerc să o aduc la echipa mare, când vor veni şi sper să ne ajute şi la echipa mare să ne calificăm la Campionatul European", a mai spus Contra.

România s-a calificat pentru prima dată în semifinalele Campionatului European de tineret şi după 56 de ani la Jocurile Olimpice, în urma rezultatului de 0-0, înregistrat, luni, la Cesena, cu Franţa, în ultima etapă a Grupei C. România a câştigat grupa la golaveraj. Şi Franţa merge mai departe, în semifinale, ca echipa cea mai bună de pe locul 2.

În semifinale, joi, România va întâlni Germania, deţinătoarea trofeului, la Bologna, iar Franţa va da piept cu Spania, la Reggio Emilia.

România a participat ultima dată la JO de la Tokyo din 1964. Acum, România va merge tot la Tokyo, la JO din 2020.


Citeste mai multe despre   





Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.
















544 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    “Echipa Mare “ (Marţi, 25 iunie 2019, 9:14)

    un domn [utilizator]

    Sa plece la tuns gazonul

    U21 este Deja Echipa Mare !
  • +1 (1 vot)    
    Nationala U21 (Marţi, 25 iunie 2019, 9:20)

    farafiltru [utilizator]

    Nu-ti face griji Gurita. Nu vei apuca sa antrenezi acea echipa. Esti croit din acelasi material ca Iordanescu, Piturca sau Daum. Ai jucat degeaba in Spania atatea sezoane. Nu ai invatat nimic !


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by
mobile version