Elina Svitolina, fostă ocupantă a locului 3 în ierarhia WTA, a vorbit despre slăbiciunile armatei Rusiei și despre spiritul de luptă al poporului ucrainean, într-un mesaj postat joi pe Instagram.

Elina SvitolinaFoto: Julio Cesar AGUILAR / AFP / Profimedia

„În ultimele două zile, Rusia a lansat sute de rachete și drone kamikaze către teritoriul nostru. Kiev, Harkov, Odesa, Lvov, Zaporojie, Sumy, Krivoi Rog, Dnipro.

Inamicii sunt enervați de propriile slăbiciuni pe front. Se răzbună pe civili nevinovați, oameni care se duc la serviciu sau își duc copiii la școală.

Vreau să subliniez că nicio rachetă, niciun atac nu va putea să-i distrugă pe ucraineni. Ne pot distruge casele, străzile, dar nu ne pot lua demnitatea, curajul și dorința de a fi liberi. Vom apăra Ucraina, vom lupta până când vom obține victoria” - Elina Svitolina pe Instagram.

Elina Svitolina și Gael Monfils au anunțat, la jumătatea lunii mai, că vor avea o fetiță care se va naște în luna octombrie a acestui an.