Organizatorii turneului de la Wimbledon au calificat vineri drept „disproporţionată” decizia luată de ATP şi WTA de a nu acorda puncte pentru clasamentele mondiale în cazul menţinerii excluderii jucătorilor din Rusia și Belarus de la ediția din 2022 a Grand Slamului londonez.

Wimbledon, logoFoto: wimbledon.com

Decizia ATP și WTA este una disproporţionată

Oficialii de la All England Club şi-au exprimat „profunda dezamăgire” şi au adăugat că neacordarea de puncte este „disproporţionată în contextul circumstanţelor excepţionale şi extreme ale situaţiei”.

„Regretăm impactul acestei decizii care afectează și la nivel individual.

Cu toate acestea, având în vedere poziția Guvernului Marii Britanii, de a limita influența globală a Rusiei, ceea ce a dus la scoaterea automată a locurilor din clasament și poziția generală a Guvernului, industriei, sportului și instituțiilor culturale, noi ne menținem punctul de vedere că am luat singura măsură viabilă pentru Wimbledon, ca eveniment sportiv global și ca instituție britanică și menținem această decizie. (...)

Am ajuns la două concluzii ferme care au stat la baza acestei măsuri. Noi nu am fost pregătiți să luăm vreo decizie care ar putea să compromită siguranța personală a jucătorilor și a familiilor lor.

Credem că era un risc de securitate considerabil să cerem declarații scrise din partea fiecărui jucător ca și condiție pentru a putea participa la Wimbledon.

În plus, noi în continuare nu acceptăm ca succesul sau participarea la Wimbledon să fie folosite ca beneficiu de care să profite mașina de propagandă a regimului din Rusia, care, prin intermediul presei strâns controlate de statul-proprietar, are reputația cunoscută de a folosi performanța sportivă pentru a susține o cauză triumfătoare a poporului rus.

De aceea, noi dorim să ne exprimăm profunda dezamăgire legată de decizia luată de ATP, WTA și ITF, în ceea ce privește retragerea punctelor din clasament în competiții.

Credem că aceste decizii sunt disproporționate în contextul excepțional și circumstanțele extreme ale acestei situații, ale poziției în care ne aflăm și în afectarea tuturor jucătorilor care participă la turneu.

Ne menținem poziția și ne rezervăm această poziție în acest moment. De asemenea, ne aflăm în discuție cu ceilalți colegi de la turneele de Grand Slam”, se arată în comunicatul celor de la Wimbledon.

ATP și WTA nu vor acorda puncte la Wimbledon

ATP și WTA au anunţat vineri că nu vor acorda puncte la turneul de Grand Slam de la Wimbledon, ca urmare a deciziei organizatorilor de la All England Club de a nu permite participarea sportivilor din Rusia şi din Belarus la ediția din 2022.

„Posibilitatea ca jucătorii de orice naţionalitate să participe la turnee în baza meritelor şi fără discriminare este fundamentală pentru ATP. Decizia Wimbledonului de a le interzice ruşilor şi belaruşilor să concureze în Marea Britanie în această vară subminează acest principiu şi integritatea sistemului de Ranking ATP. În lipsa unei schimbări în ceea ce priveşte circumstanţele, cu mare regret singura noastră opţiune este să renunţăm la acordarea de puncte la Wimbledon în 2022”, se arată pe site-ul ATP.

În continuare, vor exista puncte la turneele Queen’s (ATP 500), Eastbourne (ATP 250) şi la turneele challenger din Marea Britanie, a precizat forul.

„Condamnarea de către noi a invaziei devastatoare a Ucrainei de către Rusia rămâne fără echivoc. S-a luat imediat măsura de suspendarea a turneului ATP de la Moscova şi sportivilor din Rusia şi din Belarus li s-a cerut să concureze în circuit sub drapel neutru. În paralel, am continuat sprijinul umanitar pentru Ucraina, împreună cu celelalte foruri din tenis, precum şi furnizarea de asistenţă financiară directă multor sportivi afectaţi”, a subliniat ATP într-un comunicat.

La scurt timp după anunțul făcut de ATP, Steve Simon, șeful WTA, a precizat că va lua aceleași măsuri.

„Atitudinea noastră este astfel pentru protejarea oportunităţilor egale ca sportivele WTA să concureze ca persoane. Dacă nu luăm atitudine, atunci renunţăm la principiul nostru fundamental şi permitem ca WTA să devină un exemplu de susţinere a discriminării bazată pe naţionalitate la alte turnee şi în alte regiuni din lume”, a precizat şeful WTA, citat de News.ro.

WTA îşi va reevalua decizia de a nu acorda puncte la Wimbledon dacă se va găsi o soluţie acceptată de toate părţile prin care li se va permite sportivelor să concureze într-un „mediu unificat”.

Şeful WTA a subliniat faptul că forul condamnă ferm agresiunea Rusiei în Ucraina. „În primul rând vrem să fie pace şi ca războiul din Ucraina să se termine”, a adăugat Simon.

Sportivi de top din ATP și WTA nu vor putea participa la Wimbledon 2022

Această decizie îi afectează pe mai multi sportivi de top din circuitele ATP și WTA, printre aceștia numărându-se Daniil Medvedev (2 ATP), Andrey Rublev (7 ATP), Anastasia Pavlyucenkova (21 WTA), toti din Rusia, respectiv Aryna Sabalenka (7 WTA) şi Victoria Azarenka (15 WTA), din Belarus.

În tenis, turneele din Rusia şi Belarus au fost anulate, iar cele două ţări au fost excluse de la competiţiile pe echipe (Cupa Davis şi Billie Jean King Cup, amândouă câştigate de Rusia anul trecut). Jucătorilor li se permite să concureze individual în turnee, dar nu sub numele şi drapelul ţărilor lor.

Totuşi, cele patru turnee de Grand Slam, Australian Open, Roland Garros, Wimbledon şi US Open, sunt independente de circuitul masculin şi cel feminin.