Inceputul de meci i-a dat batai de cap Simonei Halep: nu s-a deplasat prea bine, a avut un backhand anemic si a comis multe erori. Practic, disputa "a inceput" pentru jucatoarea noastra de la 4-2 pentru Taylor Townsend (SUA, pozitia 134 WTA - venita din calificari). De la acel moment, Halep a mai cedat doar un singur game, castigand partida in doua seturi: 6-4, 6-1, dupa o ora si sase minute. Simona s-a calificat in optimile turneului "Premier 5" de la Cincinnati, competitie unde se va duela pentru un loc in sferturi cu invingatoarea disputei dintre Anastasija Sevastova si Roberta Vinci.

HotNews.roFoto: Hotnews
  • Simona va primi pentru parcursul de pana acum 29.100 de dolari si 105 puncte in ierarhia WTA de simplu.
  • In optimi, Halep o va intalni pe invingatoarea disputei dintre Anastasija Sevastova (Letonia - 16 WTA si cap de serie numarul 15) si Roberta Vinci (Italia - 42 WTA).

Statistica partidei Halep vs Townsend:

Asi: 1-1

Duble greseli: 3-0

Puncte castigate cu primul serviciu: 69%-68%

Puncte de break castigate: 5/7 vs 2/8

Lovituri castigatoare: 16-16

Erori nefortate: 22-32

Total puncte castigate: 68-43

Durata meci: 1 h 08 min.

Desfasurarea meciului Simona Halep vs Taylor Townsend:

Halep nu vrea sa stea mai mult pe teren, conduce schimburile si se impune cu 6-1 in setul al doilea. Cap de serie numarul doi, Simona se califica in turul trei de la Cincinnati, dupa un meci care a durat o ora si sase minute.

Simona judeca bine momentele importante, alege mereu solutia potrivita, iar Taylor isi pierde inca o data serviciul. Halep conduce cu 5-1 si este la un singur game distanta de victorie

Game dificil pentru Halep, este nevoita sa salveze mai multe mingi de break. Taylor loveste foarte bine cu forehand-ul, insa reverul ii da batai de cap. Dupa minute bune de joc, game-ul este trecut in dreptul Simonei: Halep conduce cu 4-1 in setul al doilea.

Depasita in jocul de pe baseline, Taylor face pasul in fata, pune presiune la retur pe Simona, iar game-ul ii revine. Americanca intrerupe seria pozitiva a Simonei: Halep conduce acum cu 3-1.

Schimburile mai lungi ii revin Simonei, Taylor este genul de jucatoare care nu are rabdare si care greseste si destul de mult. Halep isi mai trece in cont un game alb, tabela se modifica la 3-0.

Simona loveste cu tot mai multa "adancime", iar Taylor returneaza "inghesuit" in multe momente. Halep castiga inca un game alb, se face 2-0 in favoarea ei in mansa a doua.

Halep bifeaza si al cincilea game la rand, iar acum conduce cu 1-0 in setul al doilea. A servit bine, a cautat unghiuri bune si nu i-a dat vreo sansa adversarei.

In pauza dintre seturi, Darren Cahill i-a spus Simonei sa se deplaseze mai mult, sa fie mai agresiva si sa nu ii mai dea timp la lovire adversarei.

Nu a fost un set grozav facut de Simona, insa diferenta de valoare s-a vazut pe finalul setului. De la 4-2, Taylor s-a precipitat, a ratat lovituri aparent la indemana, iar Halep a profitat...Americanca a pierdut patru game-uri la rand pana la pierderea mansei intai

Simona isi "regaseste" backhand-ul, trimite perfect in lung de linie si ajunge sa aiba doua mingi de set (15-40). Halep rateaza prima sansa de a inchide setul, insa o fructifica pe a doua. 6-4, dupa ce la un moment dat Simona a fost condusa cu 4-2

Dupa ce a avut probleme in acest set, Halep bifeaza un game alb, trece in avantaj pe tabela (5-4), iar acum va incerca sa inchida setul contra serviciului.

Urmeaza un game in care Simona returneaza ceva mai bine (reuseste si un passing frumos in cross scurt cu reverul), iar Taylor este neinspirata. Apare inca un break, se face 4-4. Jocul Simonei este insa, deocamdata, departe de asteptari

Un game in care Simona a avut primul serviciu la purtator, iar jocul a curs in favoarea jucatoarei noastre: Halep se apropie la 3-4 pe tabela

Multe erori facute de cele doua jucatoare in acest debut de partida. Reverul Simonei este anemic, fara ritm, nu aminteste cu nimic de acea arma letala a sportivei noastre. Taylor profita de momentul mai slab al Simonei si se distanteza la 4-2 in primul set

Fara ajutorul primului serviciu, Simona este vulnerabila, cu atat mai mult cu cat adversara vine des la fileu. Halep isi pierde inca o data serviciul si il cheama pe Darren Cahill (3-2 pentru Taylor).

Cu toate ca a inceput ezitant game-ul al patrulea al meciului, Simona a revenit si a facut rebreak-ul: nu a lasat-o pe adversara sa se distanteze pe tabela (2-2).

Meciul a inceput cu Simona la serviciu. Dupa doua game-uri de control pentru ambele jucatoare, Halep isi pierde serviciul, sportiva din SUA reusind primul break al disputei (2-1).

Despre meciul dintre cele doua:

Simona si Taylor nu s-au intalnit in circuitul WTA. Sportiva din SUA se afla pe pozitia 134 in lume si nu a castigat pana acum vreun turneu WTA. A strans din tenis $883,598.

In varsta de 21 de ani, Townsend s-a nascut la Chicago si are resedinta la Atlanta. Are 1.70 metri, fiind cu doar doi centimetri mai inalta decat Halep.

Un aspect important: este jucatoare de mana stanga. Conform site-ului WTA, Taylor are in 2017 urmatorul bilant: 21 de victorii si 15 infrangeri. De cealalta parte, Simona are 35/11.

Despre turneul de la Cincinnati:

Competitia americana face parte din categoria "Premier 5". Turneul este dotat cu premii totale in valoare de $2,536,154 si se disputa in perioada 14-20 august. Pe tabloul principal se afla 64 de jucatoare, iar suprafata este hard.

In 2016, turneul a fost castigat de Karolina Pliskova.

La editia de anul trecut, Simona Halep a fost cap de serie numarul 3 si a parasit competitia in semifinale: a fost invinsa de Angelique Kerber, scor 6-3, 6-4.

Ultimele campioane de la Cincinnati:

2016 - Karolina Pliskova

2015 - Serena Williams

2014 - Serena Williams

2013 - Victoria Azarenka

2012 - Na Li

2011 - Maria Sharapova

2010 - Kim Clijsters.