Era limpede pentru oricine a urmarit cu atentie ultimele luni, dar si tenisul de-a lungul anilor, ca era foarte dificil de anticipat cum va reactiona Simona la debutul Wimbledon. Urma sa fie inca afectata si sa se impiedice de unul dintre primele tururi, cum s-a intamplat, de exemplu, in 2015, intr-un alt moment de vulnerabilitate? Venea Wimbledon prea devreme? Urmau sa o apese discutiile de dupa RG, sau poate calculele despre primul loc, cel de care fusese asa de aproape?
In fine, toate astea, poate si altele, indicau spre un debut de turneu complicat si o anume nesiguranta in ce-o priveste. Din partea ei, Simona a facut tot posibilul sa-si joace cartile bine: a luat pauza de tenis, a ales inspirat sa joace turneul de la Eastbourne, a insistat ca ramane pozitiva. Insa probabil ca nici macar ea nu avea de unde sa stie cu certitudine cum va fi cu adevarat pe teren.
La primele doua aparitii media, dupa victoriile cu Erakovic si Haddad Maia, Simona s-a pastrat foarte retinuta, parca nu atat de in largul ei. Insa mina ei s-a schimbat masiv dupa victoria cu Peng. Zambitoare si foarte incurajata de nivelul atins intr-un meci in care a primit o replica tare, Simona a lasat senzatia ca si-a dovedit siesi ca poate cu adevarat sa transforme in realitate sperantele ei si ale fanilor ei, care isi doreau ￢ inainte de victorii, inainte de orice altceva ￢ sa o vada bine. A spus ca ￢de luni incepe un alt turneu￢.
Ca jocul ei a crescut de la un tur la altul. A aratat ca pe teren, tot mai sigura pe ea. A spus, la intrebarile 30-0, ca vede intrarea in saptamana a doua ca pe ￢un lucru cu adevarat pozitiv￢. Ca a revenit la mindsetul de dinainte de Roland Garros. Acum pare cu adevarat in turneu si implicata. Nu se lasa purtata de val, ramane rabdatoare si atenta cu cuvintele mari (￢pe iarba, totul e posibil￢), dar increzatoare.
4
4
