Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a anuntat ca este cautata o formula juridica pentru sprijinirea echipei de handbal feminin Oltchim Râmnicu Vâlcea. Practic, echipa sa fie preluata de Clubul Sportiv Municipal Bucureşti care sa asigure si finantarea necesara."Pregătirea înseamnă bugetul lor care se ducea undeva la 7 - 8,5 milioane. Ei de la Oltchim primeau în jur de un milion de euro, restul erau sponsori. O să folosesc aceeaşi sponsori şi singurul lucru pe care o să îl fac de urgenţă. O să le fac cadou un autobuz, treaba mea din ce bani, nu din aia de buget", a spus Oprescu.

Fostul director general al SC Oltchim, Constantin Roibu, a declarat, recent, ca situatia de la campioana Romaniei la handbal feminin este extrem de dificila, precizand ca daca nu va exista bugetul necesar, formatia valceana nu va incepe Liga Campionilor.

"Nu se pune problema sa vindem jucatoare, aici nu e ca la fotbal. Noi am luat jucatoare libere de contract, nu am platit nimic pe ele. In plus, majoritatea au contracte pe un an, doi, cine iti da banii necesari sa poti tine apoi echipa? Nici la reducerea contractelor nu ne gandim, nu ar fi corect fata de ele. Au venit aici pe baza unor promisiuni, acum sa venim sa le spunem ca nu mai e posibil... Nu ar fi corect. Daca nu vom avea bugetul necesar, nu vom incepe Liga Campionilor si le vom lasa pe fete sa se transfere la alte echipe unde sa poata juca. Vom fi total corecti fata de ele", a spus Roibu.

El a mentionat ca CS Oltchim nu mai poate sustine financiar echipa: "E clar ca SC Oltchim nu mai poate sustine financiar aceasta echipa. Nu mai pot aloca fonduri. Urmeaza privatizarea si nu se stie cine va fi noul actionar".