VIDEO Top 8 al celor mai frumoase viraje din Formula 1

de L.A.     HotNews.ro
Miercuri, 27 octombrie 2010, 15:57 Sport | Motor

Mark Webber, la Monte Carlo
Foto: Reuters
Abilitate, "sange rece" sau concentrare maxima sunt doar cateva din caracteristicile pe care un pilot de Formula 1 trebuie sa le aiba in momentul in care trece prin cele mai rapide si solicitante viraje. Site-ul oficial al Formulei 1 a alcatuit o lista cu cele mai frumoase viraje din calendarul competitiei, din care nu este omis si cel care "separa barbatii de baieti".
 


Marele Premiu al Japoniei: 130R - Suzuka

Circuitul de la Suzuka este unul dintre cel mai iubit de catre pilotii de Formula 1, iar virajul 130R este pe cat de dificil, pe atat de frumos. Cuvantul cheie al virajului 130R, unul dintre cele mai rapide din Formula 1, este precizia. Jenson Button (McLaren Mercedes): "130R este unul dintre cele mai rapide viraje din Formula 1 si trebuie sa te gandesti cu adevarat la maniera in care il abordezi".



Marele Premiu al Italiei: Parabolica - Monza

Circuitul de la Monza, "templul vitezei", este cunoscut pentru legendarul viraj Parabolica, curba ce garanteaza "separarea barbatilor de baieti". Parabolica este ultimul viraj al circuitului, la 180 de grade, unde monoposturile pot atinge viteze de 200 km/h si accelerare laterala pe aproape 450 metri. Pilotii trebuie sa iasa corect din curba pentru a-si putea maximiza viteza inainte de a frana in sicana Rettifilo, cel mai bun loc de a depasi. Jacques Villeneuve, campion mondial in 1997: "Parabolica este chiar special deoarece este dificil sa intri corect. Intotdeauna poti sa rulezi mai rapid decat o faci de fapt".



Marele Premiu al Turciei: Turn Eight - Istanbul Park

Cu o reputatie "infricosatoare", Turn Eight (Virajul Opt) este unul din cele mai lungi viraje din calendarul F1, dar si cel mai "fizic". Daca pilotii intra corect in viraj pot lua un avantaj considerabil, dar din cauza suprafetei "accidentate" e foarte usor sa gresesti. Aceasta curba este un adevarat test pentru abilitatile pilotilor. Adrian Sutill (Force India): "E un adevarat rollercoaster si e minunat"

Secunda 40:




Marele Premiu al Belgiei: Eau Rouge - Spa-Francorchamps

Faimosul viraj de la Spa testeaza curajul pilotilor, fiind palpitant si la fel de dificil ca unul rapid. Ross Brawn, seful Mercedes GP: "Pilotii iubesc virajele rapide, iar Eau Rouge este unul dintre ele"




Marele Premiu al Marii Britanii: Becketts - Silverstone

O combinatie de viraje, Becketts se mandreste cu vitezele mari si cere o abordare abila; pilotii incearca sa nu franeze in timpul slalomului. Vitantonio Liuzzi (Force India): "Intotdeauna mi-a placut configuratia circuitului, in special combinatia Becketts care este o adevarata provocare deoarece trebuie sa mentii ritmul prin toate acele viraje".



Marele Premiu al Braziliei: Mergulho - Interlagos

Aflat in cea mai joasa parte a circuitului, virajul Mergulho este palpitant, iar ceea ce il face mai extraordinar sunt proeminentele de pe pista. Rubens Barrichello (Williams): "Trebuie sa ai incredere totala in monopostul tau si sa ai setari foarte bune pentru a putea trece peste partea cu proeminente".




Marele Premiu al Principatului Monaco: Acul de par Grand Hotel - Monte Carlo

Al saselea viraj al circuitului de strada de la Monte Carlo, cunoscut sub numele "Acul de par Grand Hotel", este cel mai lent si ingust din calendarul Formulei 1. Fernando Alonso (Ferrari): "Este un viraj tehnic. E foarte important sa atingi repede varful virajului pentru a nu pierde prea mult timp pe aceasta portiune de circuit".



Marele Premiu al Canadei: Wall of Champions - Montreal

Virajul 12 (Wall of Champions) de la Montreal si-a capatat statutul de "legenda" in 1999, cand trio-ul format din fostii campioni mondiali Hill-Schumacher-Villeneuve; a pierdut controlul la iesirea din viraj si s-a lovit de parapet. Alex Wurz (fost pilot F1, actualmente comisar FIA): "Trebuie sa fii atent deoarece lucrurile pot lua o turnura gresita foarte repede. O mica greseala si te trezesti in "Peretele campionilor" inainte sa-ti dai seama".



Citeste mai multe despre   























2607 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    fizica de-a noua... (Miercuri, 27 octombrie 2010, 16:17)

    Jacques Villeneuve [anonim]

    "monoposturile pot atinge viteze de 200 km/h si accelerare laterala de aproape 450 metri".
    Repede, inapoi la scoala, poate ne lamuriti cum e cu acceleratia aia de 450 metri...
  • 0 (0 voturi)    
    de cand (Miercuri, 27 octombrie 2010, 16:19)

    Bibi [anonim]

    se masoara acceleratia laterala in metri? sau acceleratia in general
  • 0 (0 voturi)    
    IMO (Miercuri, 27 octombrie 2010, 16:26)

    miticosul [anonim]

    IMO, Eau Rouge - Spa-Francorchamps - le cam bate pe toate la fund. :-)
    • 0 (0 voturi)    
      IMO rahat (Miercuri, 27 octombrie 2010, 16:47)

      Cristi [anonim] i-a raspuns lui miticosul

      Ai condus tu peste tot sa-ti dai cu parerea care cum?
      • 0 (0 voturi)    
        Eau Rouge (Miercuri, 27 octombrie 2010, 18:42)

        Corneliu [anonim] i-a raspuns lui Cristi

        Au zis-o majoritatea pilotilor, dar daca nu te uiti la F1, nu ai de unde sa stii, insa iti dai cu parerea. Tineti cont ca asta nu este un top al virajelor, ci o insiruire intr-o ordine oarecare a celor mai frumoase.
      • 0 (0 voturi)    
        Eau Rouge (Miercuri, 27 octombrie 2010, 19:06)

        cobra [anonim] i-a raspuns lui Cristi

        De departe virajul de la Spa-Francorchamps este cel mai frumos. Spuneau nişte comentatori de F1 că doar vreo câţiva piloţi îndrăznesc să parcurgă acest viraj cu pedala la maximum. Te vrăjeşte şi te-nfioară în acelaşi timp.


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Miercuri