Rapid București a anunțat marți că a obținut serviciile lui ​Funsho Bamgboye, nigerianul fiind transferat de la MOL Fehervar, echipă din prima ligă maghiară.

Funsho Bamgboye (albastru)Foto: ROLF VENNENBERND / AFP / Profimedia

Funsho Bamgboye, noul jucător al Rapidului

În vârstă de 24 de ani, împliniţi pe 9 ianuarie, Bamgboye a semnat un contract valabil până în vara lui 2024, cu opţiune de prelungire pe încă un sezon.

„Mă simt foarte bine să fiu aici şi să fac parte din acest club. Sunt foarte încântat de alegerea făcută. Sincer, ştiam destul de multe despre Rapid, pentru că prima oară când mi-au spus despre Rapid, le-am zis ca ştiu clubul, condiţiile de aici. A fost grozav. Pentru mine, să fiu aici este incredibil, să iau parte la ceva aşa de mare şi important, cum este Centenarul clubului, aşa că mă bucur să fiu aici acum. Am văzut şi suporterii. A fost incredibil să văd că sunt acolo mereu şi îşi susţin echipa orice s-ar întâmpla” - Funsho Bamgboye pentru fcrapid.ro.

Născut la Lagos, Funsho a făcut junioratul la academia ASPIRE din Senegal, iar de aici a ajuns în Qatar, la Aspire Football Dreams, fiind considerat între primii trei jucători nigerieni la nivelul său de vârstă.

La startul lui 2017, a ajuns în Europa, la Haladas, în Ungaria. După două sezoane şi jumătate, Bamgboye s-a transferat la MOL Fehervar, unde a petrecut trei ani şi jumătate. Aici, a jucat o finală de Cupa Ungariei şi a fost vicecampion în 2020. Nigerianul are şi 10 meciuri în cupele europene, pentru Fehervar.

Noul mijlocaş al Rapidului are în palmares şi un titlu de campion mondial U17, cu naţionala Nigeriei, în 2015, când a şi marcat în finala cu Mali (2-0), celălalt gol fiind reuşit de Victor Osimhen, actualul superstar al lui Napoli.

Bamgboye a jucat în 11 meciuri din actualul sezon al primei ligi maghiare, reuşind să înscrie două goluri. De asemenea, mijlocaşul a făcut pregătirea cu Fehervar, evoluând ultima dată pe 19 ianuarie, când a jucat 31 de minute contra lui Radnicki.