Anissa, fiica fotbalistului Khalid Boulahrouz, a decedat, miercuri seara, la un spital din Lausanne la numai cateva ore dupa ce venise pe lume. Fundasul parasise in aceeasi zi cantonamentul Portocalei Mecanice pentru a asista la nasterea fiicei sale.

Federatia Olandeza de Fotbal precizase ca Boulahrouz a plecat de sub comanda lui Van Basten dupa ce prietena sa nu se simtea bine si avea unele probleme cu sarcina.

Jurnalistii olandezi au marturisit ca membri ai politiei si oficiali ai nationalei batave au fost vazuti alaturi de fotbalist in spitalul respectiv din Lausanne.

Olanda va intalni Rusia, sambata, la Basel, in sferturile de finala ale EURO 2008, intr-o confruntare in care Boulahrouz probabil nu va fi retinut in lot.