Desi in mod oficial Jocurile Olimpice nu au inceput (ceremonia de deschidere va avea loc pe 5 august), meciurile din turneul de fotbal au debutat deja. Prezenta dezamagitatoare din tribune (la meciul de fotbal feminin dintre Suedia si Africa de Sud au fost vazute foarte multe locuri goale) i-a determinat pe organizatori sa ia in considerare impartirea gratis a aproximativ 200.000 de tichete.

HotNews.roFoto: Hotnews

Pe langa problemele legate de securitate, de conditiile din Centrul Olimpic (multi sportivi s-au plans de ceea ce au gasit in camere), de virusul Zika si de saracie, organizatorii de la Rio de Janeiro s-au trezit cu o alta bataie de cap: lipsa spectatorilor.

La meciul de fotbal feminin dintre Suedia si Africa de Sud (scor 1-0), in tribune au fost vazute foarte multe locuri goale pe transmisia tv. Vazand atmosfera dezolanta de la meci, organizatorii s-au gandit sa ia o decizie pentru ca aceasta problema sa nu mai apara.

Au fost doar 13.439 de spectatori, pe o arena (n.r. Estádio Olímpico João Havelange) cu o capacitate maxima de 60.000 de locuri.

Astfel, 200.000 de tichete vor fi impartite gratis in special copiilor, pentru ca tribunele de la evenimentele contand pentru JO sa fie pline.

Sporturile vizate in primul rand sunt golful, hocheiul pe iarba si rugby-ul in VII.

"Sunt mai multe sporturi care nu se bucura de o mare popularitate in randul celor tineri, cum ar fi rugby si golf. Pentru a-i face mai usor sa le inteleaga si pentru a realiza cu adevarat valoarea olimpica, ne-am gandit sa le facilitam intrarea la aceste evenimente" - Mario Andrada, directorul de comunicare al JO 2016.

Cu toate ca organizatorii au precizat ca au vandut peste 7,5 milioane de tichete (aproximativ 80% au fost epuizate), au ramas necumparate 1,5 milioane de bilete.

"Am vandut cele mai scumpe tichete, deci ne putem permite sa oferim unele gratis", a completat Andrada.

Jocurile Olimpice de vara de la Rio de Janeiro se vor disputa in perioada 5-21 august.

Cine va reprezenta Romania la Rio de Janeiro - Programul complet al sportivilor romani la Olimpiada

Rio de Janeiro promite sa ne arate "O lume noua", in pofida protestelor, a saraciei si a virusului Zika