​Novak Djokovic a fost testat serios de Taylor Fritz în primele două seturi ale partidei din sferturile Australian Open 2024, dar sârbul a jucat din ce în ce mai bine și a obținut calificarea în penultimul act al competiției de la Melbourne, scor 7-6(3), 4-6, 6-2, 6-3.

Novak DjokovicFoto: James Gourley / Shutterstock Editorial / Profimedia

>> Jucătorul care așteaptă retragerea lui Novak Djokovic din tenis pentru a câștiga Grand Slamuri

Novak Djokovic, victorie cu set pierdut în fața lui Taylor Fritz

Fritz (12 ATP) a condus cu 6-5 și 40-15 la retur, dar a ratat ambele mingi de set și Djokovic și-a adjudecat prima manșă la tiebreak, scor 7-3.

Nole a pierdut un game de serviciu în debutul setului secund, iar Taylor a egalat situația pe tabelă după ce a rezistat eroic în aproape toate gameurile în care s-a aflat la lansare. A fost 6-4 pentru american, după mai multe lovituri câștigătoare reușite cu reverul.

Djokovic a bifat primul său break din această partidă la începutul celui de-al treilea set, după ce ratase primele 15(!) oportunități. Acesta a fost și momentul în care sârbul s-a desprins de adversar. Până la finalul setului, Nole a mai pierdut doar două puncte cu serviciul și a reușit încă un break la 0 (6-2).

Liderul clasamentului ATP a fost primul care s-a impus la retur și în al patrulea set, Fritz a recuperat rapid breakul, dar Nole a forțat din nou și a închis partida cu serviciul (6-3).

De știut:

  • Djokovic se va duela pentru un loc în marea finală cu învingătorul dintre Jannik Sinner (4 ATP) și Andrey Rublev (5 ATP).
  • Nole a pierdut câte un set în meciurile cu Dino Prizmic (runda inaugurală), Alexei Popyrin (turul 2) și Taylor Fritz (sferturi).
  • În vârstă de 36 de ani (va împlini 37 pe 22 mai), Novak deține recordul de titluri câștigate la Melbourne: 10 (la edițiile din 2008, 2011, 2012, 2013, 2015, 2016, 2019, 2020, 2021 și 2023).
  • Djokerul a ajuns la 33 de victorii consecutive la Australian Open. Doar Monica Seles a mai reușit o asemenea performanță la Melbourne.

Rezumatul meciului dintre Novak Djokovic și Taylor Fritz:

Statistica partidei dintre Novak Djokovic și Taylor Fritz

Ași: 20-16

Duble greșeli: 3-2

Puncte câștigate cu primul serviciu: 59/72 (82%) - 59/90 (66%)

Puncte câștigate cu al doilea serviciu: 25/43 (58%) - 31/64 (48%)

Mingi de break salvate: 4/6% (67%) - 17/21 (81%)

Lovituri câștigătoare: 52-63

Erori neforțate: 26-39

Puncte câștigate la fileu: 13/20 (65%) - 19/29 (66%)

Total puncte câștigate: 148-121

Durată meci: 3 ore și 48 de minute.

Recordurile principale ale lui Novak Djokovic

Născut pe 22 mai 1987, la Belgrad, Djokovic deține în acest moment multe dintre recordurile din tenis, dar cele mai importante sunt următoarele trei: cele mai multe titluri de Grand Slam, cele mai multe turnee de tip Masters (ATP 1000) și cele mai multe săptămâni din postura de lider ATP.

Locul 1 ATP la finalul sezonului

1 Novak Djokovic 8

2 Pete Sampras 6

3 Roger Federer / Jimmy Connors / Rafael Nadal 5 etc.

Clasamentul titlurilor de Grand Slam

1 Novak Djokovic 24

2 Rafael Nadal 22

3 Roger Federer 20 (retras)

Clasamentul turneelor Masters

1 Novak Djokovic 39

2 Rafael Nadal 36

3 Roger Federer 28 (retras)

Săptămâni pe locul 1 ATP

1 Novak Djokovic 409

2 Roger Federer 301

3 Pete Sampras 286 etc.

Turneul Campionilor, cele mai multe titluri

1 Novak Djokovic 7 (2008, 2012, 2013, 2014, 2015, 2022, 2023)

2 Roger Federer 6 (2003, 2004, 2006, 2007, 2010, 2011)

3 Ivan Lendl 5 (1981, 1982, 1985, 1986, 1987)

3 Pete Sampras 5 (1991, 1994, 1996, 1997, 1999)

5 Ilie Năstase 4 (1971, 1972, 1973, 1975) etc.