Federația Internațională de Tenis (ITF) desemnează în fiecare an câte un „campion mondial” (la masculin și la feminin), iar în 2023 au fost aleși Novak Djokovic și Aryna Sabalenka, scrie Reuters.

Aryna Sabalenka si Novak DjokovicFoto: Nicolas Briquet / Bestimage / Profimedia

Novak Djokovic și Aryna Sabalenka, desemnați „campioni mondiali” în 2023

Organismul global de conducere din sportul alb pune accentul pe rezultatele obținute de jucători la turneele de Grand Slam.

Djokovic a primit premiul la simplu masculin pentru a opta oară (un record), după ce a câştigat trei dintre cele patru turnee majore.

În vârstă de 36 de ani, sârbul a ajuns la un total de 24 de titluri de Grand Slam, egalând-o astfel pe australianca Margaret Court ca număr de trofee majore la simplu.

El a câştigat, totodată, pentru a şaptea oară Turneul Campionilor (ATP Finals), stabilind un nou record, şi a încheiat anul pe primul loc în clasamentul ATP, pentru a opta oară în cariera sa.

La feminin, Sabalenka a câştigat primul ei trofeu major la Australian Open, a disputat finala la US Open şi a atins semifinalele atât la Roland Garros, cât şi la Wimbledon în acest an.

Belarusa, detronată din fotoliul de lider al clasamentului WTA de poloneza Iga Swiatek, după Turneul Campioanelor (WTA Finals), a spus că 2023 a fost „un an incredibil” şi s-a declarat încântată că a fost desemnată campioană mondială.

La dublu masculin au fost premiați americanul Rajeev Ram şi britanicul Joe Salisbury, după ce au câştigat al treilea lor titlu consecutiv la US Open, în timp ce australianca Storm Hunter şi belgianca Elise Mertens (finalistele de la Wimbledon) au primit distincția la dublu feminin.

Campionii mondiali ITF - Cine a câștigat premiul de-a lungul timpului

  • Masculin

1978 Björn Borg

1979 Björn Borg (2)

1980 Björn Borg (3)

1981 John McEnroe

1982 Jimmy Connors

1983 John McEnroe (2)

1984 John McEnroe (3)

1985 Ivan Lendl

1986 Ivan Lendl (2)

1987 Ivan Lendl (3)

1988 Mats Wilander

1989 Boris Becker

1990 Ivan Lendl (4)

1991 Stefan Edberg

1992 Jim Courier

1993 Pete Sampras

1994 Pete Sampras (2)

1995 Pete Sampras (3)

1996 Pete Sampras (4)

1997 Pete Sampras (5)

1998 Pete Sampras (6)

1999 Andre Agassi

2000 Gustavo Kuerten

2001 Lleyton Hewitt

2002 Lleyton Hewitt (2)

2003 Andy Roddick

2004 Roger Federer

2005 Roger Federer (2)

2006 Roger Federer (3)

2007 Roger Federer (4)

2008 Rafael Nadal

2009 Roger Federer (5)

2010 Rafael Nadal (2)

2011 Novak Djokovic

2012 Novak Djokovic (2)

2013 Novak Djokovic (3)

2014 Novak Djokovic (4)

2015 Novak Djokovic (5)

2016 Andy Murray

2017 Rafael Nadal (3)

2018 Novak Djokovic (6)

2019 Rafael Nadal (4)

2020 Niciun premiu din cauza pandemiei COVID-19

2021 Novak Djokovic (7)

2022 Rafael Nadal (5)

2023 Novak Djokovic (8)

  • Feminin

1978 Chris Evert

1979 Martina Navratilova

1980 Chris Evert (2)

1981 Chris Evert (3)

1982 Martina Navratilova (2)

1983 Martina Navratilova (3)

1984 Martina Navratilova (4)

1985 Martina Navratilova (5)

1986 Martina Navratilova (6)

1987 Steffi Graf

1988 Steffi Graf (2)

1989 Steffi Graf (3)

1990 Steffi Graf (4)

1991 Monica Seles

1992 Monica Seles (2)

1993 Steffi Graf (5)

1994 Arantxa Sánchez Vicario

1995 Steffi Graf (6)

1996 Steffi Graf (7)

1997 Martina Hingis

1998 Lindsay Davenport

1999 Martina Hingis (2)

2000 Martina Hingis (3)

2001 Jennifer Capriati

2002 Serena Williams

2003 Justine Henin

2004 Anastasia Myskina

2005 Kim Clijsters

2006 Justine Henin (2)

2007 Justine Henin (3)

2008 Jelena Janković

2009 Serena Williams (2)

2010 Caroline Wozniacki

2011 Petra Kvitová

2012 Serena Williams (3)

2013 Serena Williams (4)

2014 Serena Williams (5)

2015 Serena Williams (6)

2016 Angelique Kerber

2017 Garbiñe Muguruza

2018 Simona Halep

2019 Ashleigh Barty

2020 Niciun premiu din cauza pandemiei COVID-19

2021 Ashleigh Barty (2)

2022 Iga Świątek

2023 Aryna Sabalenka.