​​Agenția Internațională pentru Integritate în Tenis (ITIA) a anunțat suspendarea pentru o perioadă de zece ani și jumătate a arbitrului de scaun Marko Ducman.

Tenis de campFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro

>> Jaqueline Cristian, în semifinalele ITF Valencia

Slovenul a fost găsit vinovat de încălcarea Programului Anticorupție din Tenis, după cum informează ITIA pe site-ul său oficial.

Ducman (posesor al insignei de bronz) a avut dreptul să arbitreze la turnee ATP, WTA și ITF. Slovenul a recunoscut că a pariat pe unele meciuri de tenis și că a manipulat informații despre partide pentru a facilita pariurile.

Ducman a fost suspendat provizoriu începând din data de 8 septembrie a acestui an.

ITIA precizează că suspendarea arbitrului va expira pe 7 martie 2034. În plus, Marko a primit o amendă de 75.000 de dolari, dar 56.520 dintre aceștia sunt cu suspendare (condiția principală este lipsa recidivei).