Oraşul mexican Cancun va găzdui ediţia din acest an a Turneului Campioanelor, în perioada 29 octombrie - 5 noiembrie, a anunţat joi Asociaţia tenisului feminin (WTA), care a respins anterior posibilitatea organizării acestei competiţii în Arabia Saudită, informează AFP.

Circuitul WTAFoto: Independent Photo Agency / Alamy / Alamy / Profimedia

Turneul Campioanelor 2023 va avea loc la Cancun, în Mexic

WTA a precizat într-un comunicat că, „după ce a studiat un anumit număr de oferte”, a optat pentru Cancun, oraş aflat pe ţărmul Golfului Mexic, „pe baza unui anumit număr de parametri, printre care şi primirea logistică a jucătoarelor, accesibilitatea în ceea ce priveşte transportul, capacitatea de a găzdui publicul şi un angajament de a sprijini şi promova tenisul feminin”.

Turneul Campioanelor, a cărui denumire oficială este „WTA Finals”, reuneşte la final de sezon cele mai bine clasate opt jucătoare la simplu şi cele mai bune perechi de dublu.

Anul trecut, competiţia s-a desfăşurat în Statele Unite, la Fort Worth (Texas).

Arabia Saudită părea iniţial favorită să găzduiască evenimentul în acest an, dar legendele tenisului feminin Martina Navratilova şi Chris Evert s-au declarat împotriva acestei posibilităţi.

„Pot să vă spun 100% că, dacă aş juca în continuare nu aş merge (în Arabia Saudită) la acest turneu”, a declarat Navratilova presei americane cu câteva zile înainte de începerea US Open.

„Evident, există aceste probleme legate de drepturile omului şi restul, felul în care tratează femeile, de exemplu. Aş fi împotrivă, însă nu am drept de vot”, a subliniat la rândul ei Chris Evert.

Unele dintre jucătoarele aflate în activitate, precum americanca Jessica Pegula şi tunisianca Ons Jabeur, aflate pe locurile 3, respectiv 5 în clasamentul mondial, s-au exprimat în schimb în favoarea organizării Turneului Campioanelor în Arabia Saudită, considerând că ar putea fi o pârghie pentru îmbunătăţirea situaţiei femeilor în regat.

La rândul ei, poloneza Iga Swiatek, numărul unu mondial, a afirmat că este pregătită să joace „acolo unde WTA decide să joace”, estimând totodată că jucătoarele de tenis au „o anumită putere” şi că pot „folosi” asta pentru a schimba lucrurile în ţara respectivă.

Printre candidaţii la găzduirea „WTA Finals” s-a numărat şi oraşul chinez Shenzhen. Însă WTA, care şi-a suspendat turneele din China începând din decembrie 2022, în semn de susţinere faţă de jucătoarea chineză Peng Shuai, înainte de a anula această decizie în aprilie, a preferat să nu dea curs acestei opţiuni.

Peng Shuai a acuzat un lider comunist de rang înalt din ţara sa că a agresat-o sexual. De atunci, apariţiile sale publice au făcut obiectul unei supravegheri stricte din partea regimului chinez.

ATP, organizaţia care gestionează circuitul masculin, a anunţat la sfârşitul lunii august că turneul Next Gen Finals (28 noiembrie-2 decembrie), care reuneşte cei mai buni jucători cu vârsta sub 22 de ani, se va desfăşura până în 2027 în oraşul saudit Jeddah.

Acesta va fi primul turneu profesionist oficial de tenis organizat în Arabia Saudită, relatează Agerpres.