Ons Jabeur a pierdut finala de la Wimbledon, disputată împotriva Marketei Vondrousova (4-6, 4-6), și a ratat pentru a treia oară în carieră șansa de a câștiga un turneu de Grand Slam.

Ons JabeurFoto: Chryslene Caillaud / Panoramic / Bestimage / Profimedia

>>> VIDEO ​Marketa Vondrousova și cifrele unui turneu de vis la Wimbledon - Salt important făcut de cehoaică

Ons Jabeur, la a treia finală de Grand Slam pierdută

Ons Jabeur a pierdut a treia finală de Grand Slam din carieră, a doua consecutivă la Wimbledon, și a vărsat lacrimi grele după disputa cu Marketa Vondrousova.

Jucătoarea din Tunisia a pierdut și finala de anul trecut împotriva Elenei Rybakina, pe lângă cea de la US Open 2022, cu Iga Swiatek.

La final, sportiva clasată pe locul 6 în ierarhia WTA a recunoscut că înfrângerea de sâmbătă de la Wimbledon este cea mai dureroasă din cariera ei.

Jabeur a avut un mesaj frumos și pentru adversara ei, Marketa Vondrousova.

„E un moment foarte greu și știu că o să arăt rău în fotografii. Cred că e cea mai dureroasă înfrângere din cariera mea. În primul rând, vreau să o felicit pe Marketa, atât pe ea, cât și echipa ei. Au avut un turneu extraordinar.

Știu că ai avut multe accidentări, dar ești o jucătoare uimitoare și acum mă bucur pentru tine. Va fi o zi foarte grea pentru mine, dar nu voi ceda și mă voi întoarce mai puternică.

E un turneu deosebit pentru mine, vreau să mulțumesc echipei mele pentru că a crezut mereu în mine. Vom reuși într-o zi. Vă mulțumesc că ați venit (n.r. publicului), că m-ați încurajat. Mulțumesc că ați fost din prima zi aici la Wimbledon.

Apreciez sprijinul vostru. A fost o călătorie complicată, dar acesta este tenisul. Vă promit că într-o zi mă voi întoarce și voi câștiga turneul.” - a spus Ons Jabeur.