​Cu doar câteva zile înainte de startul Wimbledon (3 iulie), Mats Wilander afirmă că Iga Swiatek este favorită la câștigarea Grand Slamului londonez, deși jucătoarea din Polonia nu a impresionat până acum pe iarbă.

Mats WilanderFoto: JB Autissier / Panoramic / Profimedia

Iga Swiatek poate câștiga Wimbledon de mai multe ori, crede Mats Wilander

Cu doar 10 victorii în carieră pe această suprafață (și 6 înfrângeri), Iga a recunoscut de mai multe ori că nu se simte prea bine pe iarbă.

Deși cel mai bun rezultat al polonezei la Wimbledon este prezența în optimi (2021), Wilander crede că Swiatek poate triumfa de mai multe ori la „All England Club”.

„Cel mai probabil, ea se simte foarte asemănător cu mulți dintre noi, cei care au fost la Wimbledon capi de serie. Pe hârtie vedem cum stă treaba și simțim că 'ar trebui să avem o șansă'.

Dar nu în fiecare an am intrat cu gândul că am șanse să câștig Wimbledonul. Dar au fost câțiva ani în care m-am gândit: 'oh, sunt unul dintre cei trei sau patru favoriți'. Și cred că Iga a depășit cel mai probabil acel sentiment în care 'sper și îmi doresc să fiu o mare jucătoare pe iarbă, să mă simt bine jucând pe această suprafață'.

Și cred că ea a aflat deja că nu, nu se va simți confortabil să joace pe iarbă. Ea va învăța cum să joace mai bine pe ea. Oare va fi vreodată o jucătoare mai bună pe iarbă decât pe zgură? Nu. Va fi o jucătoare mai bună pe iarbă decât pe hard? Cel mai probabil nu.

Asta nu înseamnă că nu poate câștiga turneul. Așadar, cred că pentru ea, visul s-ar putea să nu mai fie acolo unde 'aș putea câștiga șase sau șapte Wimbledon', dar știe că visul este viu.

Iga trebuie să continue să își dezvolte jocul și trebuie să realizeze că niciodată nu se va simți perfect pe un teren de iarbă, nu cu jocul ei. Nimeni nu se simte cu adevărat bine dacă nu lovește ași și nu reușește lovituri câștigătoare, pentru că se alunecă atât de tare.

Așa că Iga este o amenințare. Ea poate ajunge să câștige titlul la Wimbledon de mai multe ori. Cred că acesta ar fi un an foarte bun pentru a începe să spună lumii: 'Hei, sunt aici, sunt în regulă cu iarba și cred că sunt una dintre favorite'” - Mats Wilander pentru Eurosport.

  • Wilander nu a desemnat o favorită la câștigarea Wimbledon 2023, dar a spus că vor avea șanse jucătoare precum Elena Rybakina (campioana en-titre), Petra Kvitova, Aryna Sabalenka, Madison Keys sau Ons Jabeur.

Wimbledon 2023 are loc în perioada 3-16 iulie. Campionii en-titre sunt Elena Rybakina și Novak Djokovic.