Jelena Ostapenko a avut parte de un meci dificil în primul tur de la Roland Garros, dar câștigătoarea ediției din 2017 a Grand Slamului parizian spune că este pregătită să repete figura și în acest an.

Jelena OstapenkoFoto: MATTHEW STOCKMAN / Getty images / Profimedia

Jelena Ostapenko vrea să câștige un nou titlu de Grand Slam

Aflată pe locul 17 în clasamentul mondial, sportiva din Letonia a fost condusă cu break în ambele seturi ale meciului cu Tereza Martincova (2-3 și 1-5), dar s-a impus până la urmă cu 6-3, 7-5.

Semifinalistă la turneul „WTA 1000” de la Roma, Jelena crede că poate da lovitura la Roland Garros și să obțină al doilea titlu de Grand Slam din carieră (primul a venit tot pe zgura din Paris, în 2017, după o finală cu Simona Halep).

„A fost un moment incredibil pe care l-am trăit aici în urmă cu șase ani și muncesc foarte mult pentru a realiza din nou așa ceva.

Scopul meu este să fiu din nou campioană de Grand Slam, cred că sunt pe drumul cel bun să câștig un nou astfel de trofeu. Ce am făcut la Roma îmi dă multă încredere.

Întotdeauna mi-am dorit să fiu diferită de celelalte, să am un caracter autentic și transpun asta și în hainele mele. Îmi place să lucrez cu designerii pentru ținutele mele și cred că atunci când mă voi retrage, mă voi ocupa de design vestimentar” - Jelena Ostapenko, citată de PuntoDeBreak.

Ostapenko o va întâlni în turul al doilea de la Roland Garros pe americanca Peyton Stearns (69 WTA).

Turneul de la Roland Garros se dispută în perioada 28 mai - 11 iunie, are premii totale în valoare de 49.6 milioane de euro, iar aceasta este ediția cu numărul 127. Campionii en-titre sunt Iga Swiatek și Rafael Nadal (de 14 ori câștigător la Paris).

>> EXCLUSIV Patrick Mouratoglou despre cazul Simonei Halep: „Este șocant, niciun jucător nu a fost tratat atât de urât în ultimii 20 de ani” / Cum răspunde la întrebarea dacă va mai fi antrenorul ei

>> FOTO Arena ascunsă de la Roland Garros

>> FOTO 5 ani de la titlul Simonei Halep - Cât s-a schimbat lumea tenisului, dar mai ales complexul de la Roland Garros

>> Imagini spectaculoase - Fanii au luat cu asalt complexul de la Roland Garros în prima zi de concurs

>> FOTO Ion Țiriac alături de fiul său și de Sorana Cîrstea pe Philippe Chatrier

>> Imaginea zilei: Și totuși Serena Williams este „prezentă” la Roland Garros