Organizatorii de la Wimbledon au anunțat programul zilei de joi, 30 iunie, de la All England Club, una în care Simona Halep, Ana Bogdan, Irina Bara și Mihaela Buzărnescu vor evolua în turul al doilea.

Simona HalepFoto: Captura YouTube - Wimbledon

Simona Halep - Kirsten Flipkens, în turul doi de la Wimbledon 2022

Meciul dintre Simona Halep (18 WTA) și belgianca Kirsten Flipkens (19 WTA) va fi al patrulea al zilei de pe Terenul 2.

Partida nu va începe mai devreme de ora 19:00 (ora României) și va fi LiveText pe HotNews.ro și în direct pe Eurosport.

Halep și Flikpens s-au mai întâlnit de cinci ori, iar sportiva noastră s-a impus de fiecare dată.

Irina Bara, Ana Bogdan și Mihaela Buzărnescu joacă joi în turul doi de la Wimbledon 2022

Irina Bara (122 WTA) va deschide ziua de tenis de pe Terenul 2. Sportiva noastră va avea parte de un meci foarte dificil în turul al doilea: va juca împotriva ibericei Paula Badosa (favorită 4). Meciul va începe de la ora 13:00.

Mihaela Buzărnescu va avea onoarea de a juca pe Terenul Central. Aflată pe locul 127 în clasamentul mondial, românca va evolua împotriva finalistei de la Roland Garros: Coco Gauff (favorită 11). Meciul ar putea începe undeva în jurul orei 19:00.

Nici Ana Bogdan nu va avea o misiune mai ușoară: în primul meci de pe Terenul 3 (de la ora 13:00), sportiva noastră va da peste Petra Kvitova (favorită 25 și câștigătoare a edițiilor din 2011 și 2014).

Meciuri de văzut din programul zilei de joi, 30 iunie, de la Wimbledon

Karolina Pliskova - Katie Boulter (de la ora 13:30)

Rafael Nadal - Ricardas Berankis (în jurul orei 15:00)

Stefanos Tsitsipas - Jordan Thompson (de la ora 13:00)

Iga Swiatek - Lesley Pattinama Kerkhove (în jurul orei 15:00)

Nick Kyrgios - Filip Krajinovic (în jurul orei 14:30)

Bianca Andreescu - Elena Rybakina (în jurul orei 15:00)

Ziua a patra de meciuri de la Wimbledon va fi LiveBlog pe HotNews.ro: vor fi informații în timp real de pe aproape toate terenurile. În România, Grand Slamul londonez este transmis în direct pe Eurosport.