Deși a avut un sezon plin de turnee ATP câștigate (nu mai puțin de patru), Carlos Alcaraz s-a oprit în sferturi la Roland Garros 2022, iar înaine de startul Wimbledon acuză probleme la cot.

Carlos AlcarazFoto: Matthieu Mirville/DPPI/LiveMedia / Shutterstock Editorial / Profimedia

În vârstă de doar 19 ani, Alcaraz a devenit cel mai tânăr jucător din ultimii 29 de ani care atinge sferturile de finală în două turnee de Grand Slam (US Open 2021 şi Roland Garros 2022).

În acest an, Carlos a câștigat 4 turnee: Rio de Janeiro, Miami Masters, Barcelona și Madrid Masters.

Până în acest moment, Alcaraz a jucat doar 10 meciuri pe iarbă (7 victorii și 3 înfrângeri): s-a oprit în sferturile turneelor de juniori de la Roehampton și Wimbledon (2019) și a fost învins de Daniil Medvedev în turul al doilea de la Wimbledon 2021.

Carlos Alcaraz și accidentarea la cot: Ibericul nu se consideră favorit la Wimbledon 2022

Din cauza unor ușoare probleme la cot, Carlos Alcaraz nu a putut participa la turnee pregătitoare pentru Wimbledon.

El a fost învins recent de Francis Tiafoe la Hurlingham Tennis Classics, un turneu demonstrativ, unde a purtat un bandaj pentru cot.

După partidă, Alcaraz a vorbit pentru Ubitennis despre problemele cu care se confruntă înainte de startul Wimbledon.

„În ultimele săptămâni nu am putut să mă antrenez la nivelul dorit, am venit aici să văd cum va fi.

M-am simțit bine în primul meci, sper că continui să îmbunătățesc lucrurile, puțin câte puțin.

Este de precauție (n.r. bandajul de la cotul drept), nu m-a durut nimic în timpul meciului. M-am distrat pe teren și este important că mai am câteva zile pentru a mă antrena.

Unii oameni spun să mă număr printre favoriți la Wimbledon, dar sincer să fiu, nu cred acest lucru, deoarece sunt jucători mult mai buni decât mine pe iarbă, precum Berrettini, Djokovic sau Nadal.

Voi încerca să mă bucur de această suprafață cât mai mult, nu numai acum, ci și în viitor.

Este foarte important să înveți să te deplasezi pe iarbă iar noi lucrăm din greu la acest capitol. Mai avem de pus la punct câteva detalii, precum voleul" - Carlos Alcaraz.

Grand Slamul londonez va avea loc în perioada 27 iunie - 10 iulie, iar campionul en-titre este Novak Djokovic.