Simona Halep s-a calificat joi în turul al doilea al turneului de la Madrid. Imediat după meciul cu Shuai Zhang (6-2, 6-3), Patrick Mouratoglou a postat pe Twitter un mesaj pentru noua sa elevă.

HotNews.roFoto: Hotnews

Antrenorul francez cu origini grecești a distribuit un videoclip cu ultimul punct al partidei din runda inaugurală și s-a declarat încântat de evoluția fostei lidere WTA.

„Primul meci într-o colaborare nouă este întotdeauna special! Nici nu puteam cere un debut mai bun, Simona Halep”, a scris Mouratoglou pe Instagram.

Simona Halep, mulțumită după primul meci alături de Patrick Mouratoglou - Punctele forte ale româncei la WTA Madrid

De știut:

  • În turul al doilea, Halep va da peste Paula Badosa (2 WTA). După forfaitul liderei mondiale Iga Swiatek, Badosa este principala favorită la câștigarea trofeului de la Caja Magica.
  • Pentru calificarea în turul al doilea, Halep va primi un cec în valoare de 45.095 de euro şi 65 de puncte WTA în clasamentul de simplu.

  • Simona Halep a câștigat turneul de la Madrid la edițiile din 2016 și 2017. De asemenea, ea a mai disputat finale în 2014 (învinsă de Maria Sharapova) și în 2019 (a cedat cu Kiki Bertens).

  • În 2021, Halep a părăsit turneul de la Caja Magica în faza optimilor (6-4, 5-7, 5-7 cu Elise Mertens).

Simona Halep, traseul virtual de la WTA Madrid

Turul I - 6-2, 6-3 vs Shuai Zhang

Turul II - Paula Badosa

Optimi - Coco Gauff

Sferturi - Ons Jabeur

Semifinale - Victoria Azarenka

Finală - Maria Sakkari / Garbine Muguruza.

WTA Mutua Madrid Open are loc în perioada 28 aprilie - 7 mai pe zgura din complexul de la Caja Magica. Face parte din categoria WTA 1000, are premii totale în valoare de $6.575.560, iar campioana en-titre este Aryna Sabalenka. Simona Halep s-a impus la edițiile din 2016 și 2017.