Novak Djokovic, numărul unu mondial, apare pe lista cu jucători ai Serbiei pentru turneul ATP Cup, competiție ce va avea loc la Sydney, înainte de Australian Open. Intrarea pe teritoriul Australiei este condiționată de efectuarea vaccinului anti-Covid.

Novak DjokovicFoto: JOE KLAMAR / AFP / Profimedia

Djokovic a refuzat să spună dacă s-a vaccinat sau nu, condiţie impusă pentru toate intrările în țara unde se va desfășura primul Grand Slam al anului, Australian Open.

În comunicatul care anunţă tragerea la sorţi a ATP Cup, Djokovic figurează pe lista de cinci jucători prezentată de Serbia.

Această competiţie, la care participă 16 echipe naţionale, se va desfăşura în perioada 1-9 ianuarie, înaintea primului Grand Slam al anului, Australian Open, programat între 17 şi 30 ianuarie la Melbourne.

După înfrângerea echipei sale în Cupa Davis, săptămâna trecută, Novak Djokovic a promis că va anunţa "foarte curând" decizia sa cu privire la participarea la Openul Australiei, despre care organizatorii au confirmat că nu va fi scutit de obligativitatea vaccinării, conform Agerpres.

Tatăl liderului clasamentului ATP declarase luna trecută, la un post de televiziune din Serbia, că fiul său "nu va juca probabil" în Australia, acuzându-i pe organizatori de "şantaj".

În vârstă de 34 ani, Novak Djokovic a contractat Covid-19, fără a prezenta simptome ale bolii, în iunie 2020, în timpul turneului Adria Tour pe care l-a organizat în peninsula balcanică.

Spaniolul Rafael Nadal și elvețianul Roger Federer nu vor participa nici ei la ATP Cup.

Rusia, deţinătoarea titlului la ATP Cup şi recenta câştigătoare a Cupei Davis, va fi condusă de Daniil Mevedev şi Andrey Rublev.

Componenţa grupelor la ATP Cup:

Grupa A: Serbia, Norvegia, Chile, Spania;

Grupa B: Rusia, Italia, Austria, Australia;

Grupa C: Germania, Canada, Marea Britanie, SUA;

Grupa D: Grecia, Polonia, Argentina, Georgia.