Tatăl lui Novak Djokovic, Srdjan, susține că sunt șanse mici ca numărul unu mondial să participe la primul Grand Slam al anului, Australian Open. Acesta a adăugat și că susține "dreptul exclusiv şi personal" al fiului său de a se vaccina sau nu.

Novak Djokovic si tatal SrdjanFoto: Pedja Milosavljevic / Sipa Press / Profimedia

Novak Djokovic, care a cucerit de nouă ori titlul la turneul de la Melbourne, ultima oară în luna februarie a acestui an, refuză să spună dacă s-a vaccinat sau nu împotriva Covid-19, însă directorul turneului Australian Open, Craig Tiley, a afirmat în urmă cu o săptămână că sârbul "va trebui să se vaccineze pentru a putea juca" la antipozi.

"Desigur că vrea din toată inima să meargă acolo. Pentru că este un sportiv şi pentru că acolo sunt mulţi dintre compatrioţii noştri, diaspora, care ar fi încântaţi să-l vadă pe Novak", a declarat tatăl lui "Nole", Srdjan Djokovic, pentru postul sârb de televiziune Prva TV.

"Însă chiar nu ştiu dacă acest lucru se va întâmpla. Probabil că nu, în aceste condiţii, cu şantajul acesta şi când se procedează astfel. Eu nu aş face asta, iar el este fiul meu, aşa că puteţi trage concluziile", a adăugat Srdjan Djokovic.

Tatăl campionului sârb nu este de acord nici cu o eventuală participare la turneu trecând printr-o carantină într-o cameră de hotel, timp de două săptămâni: "Excelentă idee, îi felicit, dar să-i lăsăm atunci să joace singuri".

În vârstă de 34 ani, Novak Djokovic ar avea ocazia să-şi treacă în palmares al 21-lea titlu de Grand Slam în cazul unui succes la Melbourne şi să stabilească astfel un nou record pentru era Open.

Srdjan Djokovic a apărat, totodată, "dreptul exclusiv şi personal" al fiului său de a fi vaccinat sau nu. El a mai spus că nici măcar el nu ştie dacă "Nole" s-a vaccinat împotriva Covid-19.

Novak Djokovic a contractat coronavirusul în iunie 2020, cu ocazia unui turneu caritabil pe care l-a organizat în Balcani.

Testat pozitiv, la fel ca şi soţia sa, jucătorul sârb a spus atunci că a fost asimptomatic. Cu două luni înainte, el a luat poziţie împotriva vaccinării obligatorii pentru a participa la turnee, conform Agerpres.