Stefanos Tsitsipas s-a răzgândit - Ce părere are grecul despre vaccinarea anti-Covid

de Silviu Dumitru     HotNews.ro
Luni, 20 septembrie 2021, 19:55 Sport | Tenis


Stefanos Tsitsipas
Foto: Kena Betancur / AFP / Profimedia
Grecul Stefanos Tsitsipas (3 ATP) spune că se gândeşte să facă vaccinul împotriva coronavirusului până la finele anului, deşi iniţial îşi exprimase reticenţele faţă de acesta, scrie DPA.

Tsitsipas (23 ani) afirma că nu-şi va face vaccinul anticoronavirus decât dacă acest lucru va fi impus de ATP, el susţinând că este îngrijorat de efectele adverse pe care le produce, scrie Agerpres.

''Mă voi vaccina anul acesta, deci voi putea merge la restaurante şi la magazine. Îi susţin pe cei care vor să se vaccineze să o facă'', a spus Tsitsipas. ''Nu sunt medic, sunt jucător de tenis, deci poate că nu am cea mai pertinentă opinie atunci când vine vorba de probleme medicale'', a adăugat el.

Stefanos Tsitsipas declara în august că nu-şi va face vaccinul după ce a avut cunoscuţi care au manifestat reacţii adverse severe de la vaccin.

''Vaccinul anti-Covid nu a fost testat suficient şi are efecte secundare. Cunosc unii oameni care au avut aşa ceva. Nu sunt împotriva lui, dar nu văd vreun motiv ca cineva de vârsta mea să-l facă'', spunea jucătorul grec.

Vaccinarea împotriva Covid-19 a generat opinii diferite în lumea tenisului. Sârbul Novak Djokovic, numărul unu mondial, a afirmat în luna aprilie că speră ca vaccinul să nu devină obligatoriu pentru jucători şi a refuzat să răspundă dacă el însuşi s-a vaccinat. În schimb, elveţianul Roger Federer şi spaniolul Rafael Nadal consideră că sportivii trebuie să-şi joace rolul lor pentru ca viaţa să revină la o anumită formă de normalitate.

Federer a dezvăluit, în luna mai, că a primit vaccinul Pfizer-BioNTech, în timp ce Nadal a spus că "singura cale de ieşire din acest coşmar este vaccinarea". "Responsabilitatea noastră ca fiinţe umane este să acceptăm acest lucru. Ştiu că există un procent de oameni care vor suferi efecte secundare, dar efectele virusului sunt mai grave", a adăugat jucătorul iberic.








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















2472 vizualizari

  • 0 (4 voturi)    
    reperul (Luni, 20 septembrie 2021, 20:34)

    sitizan [utilizator]

    Si ce relevanta are parerea unui sportiv (bun) cu un caracter indoielnic, in problema asta ?
  • 0 (4 voturi)    
    Ce tont (Luni, 20 septembrie 2021, 22:08)

    Dogul [utilizator]

    Auzi la el că “POATE că nu am cea mai pertinentă opinie atunci când vine vorba de probleme medicale''… omu’ tre să tacă, din moment ce nu face diferența între virus și bacterie sau vaccin si aghiazma.


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by