​Alexander Zverev a furnizat marea surpriză a zilei de la JO 2020, germanul reușind să-l elimine în semifinale pe Novak Djokovic (1-6, 6-3, 6-1). Liderul mondial ratează astfel ocazia unică a carierei de a bifa Golden Slamul (cucerirea într-un sezon a celor patru turnee majore și a aurului olimpic).

Novak Djokovic, la JO 2020Foto: Dave Shopland / Shutterstock Editorial / Profimedia

JO 2020: N-a fost ziua lui - Novak Djokovic, eliminat în semifinale și la dublu mixt

Djokerul a condus cu 1-0 la seturi (6-1) și cu break în cel de-al doilea (3-2) și dădea toate semnele că va închide rapid meciul cu mai tânărul său adversar.

A urmat însă un game de serviciu slab, neconvingător, iar liderul mondial a cedat la zero (!). De la acel moment s-au schimbat coordonatele duelului.

În timp ce Nole s-a dovedit a fi ușor neinspirat în momentele importante, Alexander a prins tot mai mult curaj, iar loviturile sale au avut capacitatea de hărțui tot mai mult defensiva atât de lăudată a lui Djokovic.

Zverev a bifat întâi o premieră pentru turneul de la Tokyo (i-a câștigat set lui Novak), iar apoi efectiv s-a dezlănțuit în decisiv.

Germanul a făcut două breakuri și s-a distanțat la 3-0.

Cu toate că nu are în dicționar expresia "a renunța", Nole a părut tot mai sleit de puteri (condițiile de joc de la Tokyo au tot fost criticate de jucători: căldură mare, umiditate insuportabilă), iar jocul a curs în favoarea adversarului. Zverev nu i-a mai dat nicio șansă celui care domină cu autoritate circuitul ATP, iar decisivul l-a câștigat cu 6-1.

După două ore și 4 minute, Alexander Zverev a bifat o uriașă surpriză și s-a calificat în finala turneului olimpic de la Tokyo: 1-6, 6-3, 6-1.

Zverev vs Djokovic:

Sursa video: Eurosport

Pentru aur, germanul se va duela cu rusul Karen Khachanov. De cealaltă parte, Djokovic îl va întâlni pe Pablo Carreno-Busta în partida pentru medalia de bronz de la JO 2020.

De știut:

Câștigător la Australian Open, Roland Garros și Wimbledon în actualul sezon, Novak Djokovic a ratat șansa unică de a bifa Golden Slamul. Performanța a fost realizată până acum doar de legendara Steffi Graf, în 1998.