La 21 de ani, Sofia Kenin și-a trecut în palmares primul trofeu de Grand Slam, după ce a reușit să o învingă pe Garbine Muguruza, fost lider mondial, în finala de la Australian Open. Americanca încă nu realizează ce performanță a reușit, declarând că tot ce s-a întâmplat în cele două săptămâni a fost ireal. Kenin a vorbit despre momentul din setul al treilea, la scorul de 2-2, când a salvat trei mingi de break consecutive revenind de la 0-40: "Au fost cele mai bune cinci lovituri din viața mea".

HotNews.roFoto: Hotnews

"Totul a fost ireal! Sincer, în ultimele două săptămâni au fost multe emoții. În plus, toți m-ați văzut sărind de bucurie după meciuri, nu? Este uimitor, sunt atât de mândra de mine, de tatăl meu, de echipa mea, de toți cei care au fost alături de mine. Toți am muncit foarte mult. Eu sunt în al nouălea cer", a declarat Sofia Kenin, la conferința de presă.

Ce a spus despre game-ul în care a salvat trei mingi de break consecutive

"Îmi amintesc foarte bine acest game (n.r. la 2-2, în setul al treilea). La 0-40, am simțit că trebuie să joc cel mai bun tenis și asta am făcut. A trebuit să fiu curajoasă, deoarece curajoasa cu o dublă câștigătoare de Grand Slam și a trebuit să vin cu cele mai bune lovituri, cele mai bune cinci lovituri din viața mea. Eram pregătită să merg și să cuceresc acest trofeu magnific.

Toată lumea mă întreabă (n.r. dacă a vorbit cu mama sa). Da, am sunat-o imediat după meci pentru a-i spune că totul este în regulă și că se poate relaxa. Nu a văzut finala, nu poate. Este foarte superstițioasă. Chiar și atunci când știe rezultatul, nu îmi urmărește meciurile. Se enervează prea mult".

Cum au ajutat-o originile rusești

"Desigur! Am crescut urmărind meciurile Mariei Sharapova și Annei Kournikova. Maria a câștigat un Grand Slam la vârsta de 17 ani (la Wimbledon, în 2004), îmi amintesc că am văzut finala la televizor. Dacă sunt atât de acerbă și combativă, este în mare parte datorită sângelui rusesc care îmi curge în vene. Dar nu uit să le mulțumesc părinților mei care mi-au permis să trăiesc visul american", a spus Kenin, care s-a născut la Moscova.

"În 2019, am câștigat primul meu titlu în circuitul WTA, la Hobart. După aceea, 'mi-am luat zborul'. Am avut un parcurs superb la Roland Garros. Am jucat împotriva idolului meu, Serena Williams, înainte de a pierde în fața lui Ashleigh Barty (în optimi). M-am răzbunat acum două zile (în semifinale la AO). Totul merge foarte repede pentru mine", a precizat Sofia Kenin.

Înaintea finalei de la Australian Open, un videoclip în care Sofia Kenin apărea alături de Kim Clijsters a devenit viral. Sofia avea doar 6 atunci, iar campioana din Belgia a dus-o să vadă cum e în backstage la turneul de la Miami.

"Aș dori să îi mulțumesc (n.r. lui Kim Clijters) pentru că și-a dedicat timpul pentru mine în această zi faimoasă, în ciuda programului ei încărcat. A fost foarte interesant și sper că într-o zi să pot face același lucru cu o jucătoare tânără", a declarat Kenin

"Dacă joc tenis, este tocmai pentru a mă afla pe astfel de terenuri legendare, cu o astfel de atmosferă și cu atâta lume în tribune. Îmi oferă o motivație suplimentară și mă încurajează să merg mai departe", a spus Kenin, care a evoluat pentru prima dată pe Rod Laver Arena la ediția din acest an de la Australian Open.

Întrebată dacă poate fi acea jucătoare care să se instaleze în vârful ierarhiei WTA, Kenin a răspuns: "Mi-ar plăcea! Ar fi excepțional. Momentan, îmi este greu să cred ce tocmai s-a întâmplat. Sper să pot confirma, să mă bazez pe ceea ce am făcut în aceste două săptămâni și să merg mai departe".

Sofia Kenin (15 WTA) a învins-o cu 4-6, 6-2, 6-2 pe Garbine Muguruza (32 WTA), în finala de la Australian Open, cucerind primul Grand Slam din carieră.

La 21 de ani și 80 de zile, Sofia Kenin este cea mai tânăra campioană de la Australian Open, după Maria Sharapova, care la vârsta de 20 de ani şi 283 de zile o învingea pe Ana Ivanovic, în 2008.

Pentru Sofia Kenin, trofeul de la Australian Open este al patrulea din carieră, după cele obținute anul trecut la Hobart, Mallorca și Guangzhou.

Grație succesului de la Australian Open, Sofia Kenin va face un salt de opt poziții în clasamentul WTA, urmând să ocupe de luni locul 7 (cea mai bună clasare din carieră). De partea cealaltă, Garbine Muguruza va urca de pe locul 32 pe locul 16.