Simona Halep a avut nevoie de doar 53 de minute pentru a trece de o Su-Wei Hsieh (29 WTA) care nu și-a putut pune în aplicare jocul diversificat. Românca a evoluat excelent în primul meci disputat pe iarbă în 2019, a controlat disputa de la un capăt la celălalt, a făcut nu mai puțin de cinci break-uri (două în primul set, trei în al doilea) și s-a calificat în optimile turneului de la Eastbourne, după ce a câștigat cu 6-2, 6-0.

HotNews.roFoto: Hotnews
  • În urma acestei victorii, Simona și-a asigurat un premiu în valoare de 12.200 de dolari și 55 de puncte în clasamentul WTA.

“M-am simţit foarte bine, am simţit mingea. Meciul de dublu pe care l-am jucat m-a ajutat mult pentru astăzi”, a spus Halep, potrivit wtatennis.com.

Simona a declarat că meciul cu Polona Hercog va fi unul greu: "A jucat foarte bine anul acesta. Când am jucat la Miami, a fost un meci dificil şi lung. Mă aştept să fie din nou un meci dificil, dar sper că topspin-ul ei nu este atât de periculos pe iarbă cum este pe hard”.

Ultimul punct al partidei dintre Halep și Hsieh:

Desfășurarea livetext a partidei dintre Halep și Hsieh:

Setul II

6-0 Simona este tot mai aproape de victorie. Hsieh câștigă un punct. Lovituri plasate excelent de Simona, care obține două mingi de meci. Simona ajunge prea târziu la o minge și trimite afară. Hsieh o lobează pe Simona dintr-o poziție incomodă, revine în punct și salvează și a doua oportunitate a Simonei de a închide partida. Su-Wei ajunge târziu la o minge și trimite în fileu. Românca ratează și a treia minge de meci, în momentul în care Polona Hercog a învins-o pe Pauline Permentier și s-a calificat în turul al treilea (adversara câștigătoarei acestui meci). Simona trimite afară și Hsieh are o minge de break. Halep prinde linia și o forțează pe adversară să rateze (40-40). Simona rămâne pe mijlocul terenului, Hsieh trimite în colțul terenului. Simona atacă, Su-Wei nu poate amortiza. Încă o minge de break pentru taiwaneză, care refuză înfrângerea. Ce serviciu secund prinde Simona! Românca salvează a treia minge de break cu forehand-ul. Serviciu foarte bun. Simona închide partida la a patra oportunitate avută.

5-0 O lovitură în lung de linie care îi poate ridica puțin moralul taiwanezei. Simona ratează ținta. Hsieh aleargă spre fileu, Simona rămâne nemișcată, însă Su-Wei lovește prea puternic și mingea iese afară. Simona este atentă la serviciul secund al adversarei și mai gășește o lovitură câștigătoare cu forehand-ul. Încă una, trei puncte câștigate consecutiv. Vine și a patra și al treilea break din setul secund. Simona va servi pentru câștigarea partidei.

4-0 Serviciu bun, Hsieh returnează puțin prea lung. O minge joasă o incomodează pe româncă (15-15). Ce lovituri pentru Simona! Taiwaneza este plimbată pe linia de fund, însă aceasta nu mai poate ajunge la voleul Simonei. Hsieh egalează la 30. Forehand câștigător al Simonei. Hsieh trimite afară.

Hsieh nu are răspuns pentru jocul excelent prestat de Simona.

3-0 Simona a jucat foarte bine la retur pe toată durata partidei. După un prim punct câștigat de taiwaneză, Halep a făcut break-ul obținând patru puncte consecutive.

2-0 Serviciul secund funcționează foarte bine, Simona își scoate adversara din teren cu o minge cu mult efect. Simona ajunge la o scurtă, Hsieh răspunde cu un lob contrascurtei, însă Halep are răspunsul perfect. Hsieh este sigură de lângă fileu (30-15). O greșeală se ivește în jocul sigur al Simonei. Românca o prinde pe contre-pied pe Hsieh. Su-Wei trimite în colțul terenului cu ambele mâini (40-40). Forehand plasat pe linie de Simona. Halep își consolidează avantajul.

1-0 Simona se apără foarte bine, trimite de fiecare dată înapoi și adversara greșește prima. Retur pe linie al Simonei. Hsieh trimite în fileu. Trei mingi de break pentru Simo. Su-Wei pare scoasă din ritm, ratează o lovitură ușoară, Halep începe setul cu un break.

Setul I

6-2 Backhand foarte bun al Simonei, care trece razant pe deasupra fileului. Serviciu spre corpul adversarei, Hsieh nu poate returna. Trei mingi de set pentru Simona. Game alb pentru româncă.

5-2 Hsieh aruncă foarte înalt mingea la serviciu. Fileul o ajută pe Hsieh de această dată. Punct câștigat de Halep, din tribune se aude "Bine, Simo!". Retur prea lung al Simonei. Românca ține aproape (40-30). Dar Hsieh închide game-ul cu o combinație perfectă: serviciu spre exterior urmat de un voleu facil.

5-1 Simona începe bine game-ul. Retur în fileu al taiwanezei. Serviciu excelent la teu al Simonei, Hsieh nu poate amortiza. Simona încearcă lobul, dar mingea aterizează în spatele liniei de fund. Hsieh revine într-un game care părea să fie dominat de Simona și egalează la 40. Încă o șansă de 5-1 pentru Halep. Voleu câștigător pentru româncă.

4-1 Halep este din nou agresivă la retur și câștigă primul punct. Hsieh egalează la 15. Simona atacă încă un break. Dar Hsieh ține aproape (30-30). Minge trimisă afară de taiwaneză, Simona are o șansă de break. Hsieh urcă la fileu și trimite în contre-pied. Su-Wei se apără bine la o minge joasă trimisă de Simona, dar nu mai rezistă și dă în fileu. Mingea Simonei se oprește lângă fileu, după ce lovește bandă. Break Simona.

3-1 Simona este agresivă la fileu, Hsieh ratează lobul. Forehand în cross câștigător pentru Simona. Halep își apără avantajul cu un game câștigat ușor.

2-1 Prima dublă greșeală a meciului îi aparține taiwanezei. Halep anticipează scurta adversarei și atacă decisiv. O lovitură ratată a Simonei. Mingea lovită de Hsieh iese afară, două șanse de break pentru Simona. Încă o dublă, Simona trece în avantaj.

1-1 Serviciu bun spre exterior, Su-Wei returnează în fileu. Hsieh returnează pe linie, Simona este surprinsă și nu mai poate da mingea înapoi. Hsieh reușește un lung de linie excelent cu forehand-ul. Simona câștigă un schimb mai lung (30-30). Slice-ul taiwanezei se oprește în fileu. Halep ratează lovitura de forehand, game-ul se prelungește. Su-Wei își demonstrează calitățile și face punctul cu un slice superb. Minge de break. Ratată însă, după o lovitură prea lungă a lui Su-Wei. Încă un serviciu bun al Simonei. Hsieh avansează în teren și închide punctul cu o lovitură cu ambele mâini. Serviciul o ajută din nou pe Simona, Hsieh nu poate returna. Simona câștigă un game dificil.

0-1 Su-Wei Hsieh începe foarte bine partida, câștigă rapid primele trei puncte. Simona vine la fileu și obține primul său punct. Serviciu puternic al taiwanezei, care se impune fără probleme în primul game.

Turneul de la Eastbourne face parte din categoria Premier, are premii totale în valoare de $998,712, se dispută pe iarbă și are loc în perioada 23-29 iunie. Directorul competiției este Gavin Fletcher, iar ultima campioană este Caroline Wozniacki.