Pentru un loc în optimile de finală ale turneului de categorie "Premier Mandatory" de la Madrid, Simona Halep (1 WTA) se va duela cu belgianca Elise Mertens (19 WTA), învingătoare cu 6-4, 6-4 în fața compatrioatei sale Alison Van Uytvanck (48 WTA).

Elise Mertens, alergand dupa o mingeFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro

Halep și Mertens nu s-au mai întâlnit până acum în circuitul WTA.

În prima rundă de la Madrid, Simona Halep a învins-o fără drept de apel pe rusoaica Ekaterina Makarova (32 WTA), scor 6-1, 6-0.

Ce a spus Simona Halep despre adversara sa

"Ştiu că este o jucătoare completă, luptă până la capăt, are un joc bun pe zgură, a câştigat câteva titluri anul acesta. Va fi un meci dificil, încerc să mă concentrez numai pe jocul meu, pe persoana mea, şi să dau tot ce am mai bun în următorul meci ca să câştig", a declarat Halep, potrivit Digi Sport.

În 2018, Mertens (22 de ani) a cucerit trei dintre cele patru titluri ale carierei. Belgianca s-a impus la Hobart, unde a învins-o în finală pe Mihaela Buzărnescu (scor 6-1, 4-6 ,6-3), la Lugano, unde a trecut în ultimul act de Aryna Sabalenka (scor 7-5 6-2), şi, la Rabat, unde a câştigat, sâmbătă, cu 6-2, 7-6 (4) în faţa australiencei Ajla Tomljanovic.

Elise Mertens are 13 victorii consecutive: cinci la Lugano, două în FedCup, cinci la Rabat și una la Madrid. Ultima înfrângere suferită de belgiancă a fost în turul trei la Miami, scor 2-6, 1-6 cu britanica Johanna Konta.

În plus, Mertens a ajuns până în semifinale la Australian Open, primul turneu de Grand Slam al anului, unde a fost învinsă de Caroline Wozniacki, scor 6-3, 7-6(2).

Turul I, rezultate înregistrate duminică:

Simona Halep (ROU/N.1) - Ekaterina Makarova (RUS) 6-1, 6-0

Elise Mertens (BEL) - Alison Van Uytvanck (BEL) 6-4, 6-4

Kristýna Plísková (CZE) - Natalia Vikhlyantseva (RUS) 6-4, 6-4

Sara Sorribes (ESP) - Madison Keys (USA/N.13) 7-5, 6-2

Sloane Stephens (USA/N.9) - Silvia Soler (ESP) 6-3, 6-2

Samantha Stosur (AUS) - Anastasia Pavlyuchenkova (RUS) 6-1, 6-7 (2/7), 6-3

Victoria Azarenka (BLR) - Aleksandra Krunic (SRB) 6-3, 6-3

Garbine Muguruza (ESP/N.3) - Peng Shuai (CHN) 6-4, 6-2

Donna Vekic (CRO) - Georgina García (ESP) 6-2, 6-4

Sorana Cirstea (ROU) - Katerina Siniaková (CZE) 6-4, 2-6, 6-4

Petra Kvitová (CZE/N.10) - Lesia Tsurenko (UKR) 6-1, 6-2

Monica Puig (PUR) - Zarina Diyas (KAZ) 6-4, 2-6, 6-2

Aliaksandra Sasnovich (BLR) - Danielle Collins (USA) 7-5, 6-2

Johanna Konta (GBR) - Magdaléna Rybáriková (SVK/N.16) 6-3, 7-5

Bernarda Pera (USA) - Aryna Sabalenka (BLR) 6-4, 2-6, 6-3

Carla Suárez (ESP) - Barbora Strýcová (CZE) 6-3, 6-3

Maria Sharapova (RUS) - Mihaela Buzarnescu (ROU) 6-4, 6-1

Zhang Shuai (CHN) - Naomi Osaka (JPN) 6-1, 7-5

Anastasija Sevastova (LAT/N.15) - Anna Karolína Schmiedlová (SVK) 6-3, 4-6, 6-3

Ashleigh Barty (AUS) - Sara Errani (ITA) 6-1, 6-4

Caroline Wozniacki (DEN/N.2) - Daria Gavrilova (AUS) 6-3, 6-1

Aici poți citi o amplă prezentare a turneului de la Madrid.

Aici poți vedea tabloul de simplu feminin de la Mutua Madrid Open.