Simona Halep (1 WTA) a părăsit turneul de la Miami după un meci pe care l-a început foarte bine, însă a scăzut brusc ritmul jocului în setul al doilea. Agnieszka Radwanska (32 WTA) a profitat de numeroasele greșeli ale liderului mondial și a obținut calificarea în optimile competiției (scor 3-6, 6-2, 6-3). Halep a analizat evoluția sa, precizând că este puțin obosită și că a greșit mult. "Poate că nu sunt suficient de pregătită pentru a juca la nivelul acesta", a spus numărul 1 WTA.

Simona HalepFoto: bnpparibasopen.com

VIDEO WTA Miami: Simona Halep vs Agnieszka Radwanska 6-3, 2-6, 3-6/ Halep părăsește competiția în turul al treilea

"Am jucat destul de bine în primul set, dar apoi am scăzut nivelul. Sunt un pic obosită. Poate că nu sunt sufiecient de pregătită pentru a juca la nivelul acesta.

Nu a adus nimic nou. A jucat la fel cum joacă mereu, scoate mingile şi nu prea greşeşte. Eu am greşit mult. Am jucat prea pe centru. Ea a avut posibilitatea să facă cam ce a vrut. Meciul puteam să îl câştig dacă nu jucam slab. Merg înainte", a spus Simona Halep, potrivit Digi Sport.

  • Pentru prezența în turul trei al turneului de la Miami, Simona Halep va fi recompensată cu un cec în valoare de 47.170 de dolari şi 65 de puncte.
  • Agnieszka Radwanska are acum 6-5 în meciurile directe cu Simona Halep. Ultima partidă dintre cele două jucătoare fusese câstigată de Halep, în 2016, în sferturile turnelui de la Cincinnati.
  • A fost pentru a doua oară când Radwanska a câstigat în fața unei jucătoare aflate pe prima poziție a clasamentului WTA, după ce în 2012 o învingea pe Caroline Wozniacki.
  • Agnieszka Radwanska va juca în runda următoare cu Viktoria Azarenka (186 WTA, beneficiara unui wild-card), care învins-o pe Anastasija Sevastova (17 WTA), scor 3-6, 6-4, 6-1.
  • La ediția de anul trecut a turneului de la Miami, Halep s-a oprit în sferturi, unde a pierdut în fața britanicei Johanna Konta, scor 3-6, 7-6(7), 6-2.
  • Simona nu mai fusese eliminată în turul trei la Miami din anul 2013, când pierdea în fața Sarei Errani (Italia), scor 6-1, 6-0.
  • Cea mai bună performanță a româncei la Miami a fost în 2015, când a ajuns până în semifinale, fiind învinsă de Serena Williams (locul 1 WTA la acel moment), scor 6-2, 4-6, 7-5.