​Rapidul se află în lupta la titlu în SuperLiga României, alături de Universitatea Craiova, CFR Cluj și FCSB, iar patronul Dan Șucu le-a promis o primă jucătorilor dacă aceștia vor reuși să ia campionatul.

Jucatorii echipei Rapid BucurestiFoto: Răzvan PĂSĂRICĂ / Sport News / Profimedia

>> VIDEO Clubul din SuperLiga care oferă o experiență inedită fanilor

>> Jucătorul unei echipe din play-off, prins dopat - Reacția clubului

Rapid, primă de titlu de 500.000 de euro

Deși a rămas fără antrenor chiar la începutul sezonului, când Adrian Mutu a decis să plece în Azerbaidjan, Rapidul s-a orientat repede și l-a numit principal pe Cristiano Bergodi.

Mutarea s-a dovedit a fi una câștigătoare, cu toate că la început rezultatele nu au fost cele mai bune.

Rapidul a revenit însă în clasament și se află acum în luptă directă cu Universitatea Craiova, CFR Cluj și FCSB pentru titlul de campioană a României.

Mai mult decât atât, giuleștenii au făcut mai multe transferuri spectaculoase, care au confirmat încă din primele jocuri în tricoul alb-vișiniu.

Cu toate că a început cu un eșec în play-off, în fața campioanei en-titre Farul Constanța (2-1), Rapidul este la 7 puncte de liderul FCSB, iar patronul Dan Șucu le-a promis jucătorilor o primă consistentă în cazul în care titlul va ajunge în Giulești.

„Am stabilit noul sistem de premiere pentru Rapid în această fază a competiției. Bineînțeles, mă refer la play-off. Colegii mei, Victor și președintele Nico, au discutat cu băieții și au căzut de acord să nu mai fie recompensate punctele.

Da, să nu mai mergem cu prime per meci. Vor fi doar prime de obiectiv, așa cum este normal în această fază. Pot să vă anunț că pentru calificarea în cupele europene, tot staff-ul împreună cu fotbaliștii vor împărți suma netă de 300.000 de euro.

Iar dacă vom câștiga titlul, prima de campionat va fi de 500.000 de euro. Net, bineînțeles. Dacă vom lua titlul, ne vom gândi în funcție și de partide, în funcție și de spectatorii care vor veni, cum se vor umple stadioanele, dacă putem să mai suplimentăm această sumă de 500.000 de euro.

În acest moment, putem să le promitem băieților că vor primi jumătate de milion de euro dacă Rapidul va deveni campioana României.” - a declarat Dan Șucu, potrivit Fanatik.

>> Un titular a anunțat că vrea să plece de la FCSB - Reacția patronului

Clasamentul play-off-ului SuperLigii

1. FCSB – 35 puncte

2. Universitatea Craiova – 28 *

3. Rapid – 28 p *

4. CFR Cluj – 27 p *

5. Farul – 25 p *

6. Sepsi Sf. Gheorghe – 22 p *

* Echipele care au beneficiat de rotunjire la înjumătățirea punctelor.