Universitatea Cluj a urcat pe loc de play-off, după ce sâmbătă s-a impus pe teren propriu în duelul cu Hermannstadt, scor 2-1, în etapa cu numărul 22 din SuperLiga României.

Jucatorii echipei Universitatea ClujFoto: Alex Nicodim/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia

Universitatea Cluj - Hermannstadt 2-1

Universitatea Cluj a început cu dreptul anul 2024 și a învins-o pe Hermannstadt, într-un meci disputat pe Cluj Arena.

Prima repriză a fost una destul de echilibrată, însă oaspeții au spart gheața în partea secundă, când Murgia a reușit să marcheze din pasa lui Paraschiv (min 62).

Replica echipei antrenate de Ioan Ovidiu Sabău a venit în minutul 65, când Alexandru Chipciu l-a învins pe portarul advers cu un șut din marginea careului.

Daniel Popa a stabilit scorul final al partidei (min 79) din pasa lui Dan Nistor.

Aici poți vedea rezumatul partidei dintre U Cluj și Hermannstadt

Programul etapei a 22-a din SuperLigă

Sepsi – Poli Iași 6-0

Rapid – U Craiova 1948 4-3

Universitatea Cluj – Hermannstadt 2-1

Petrolul – Dinamo / 20 ianuarie 20:00

FC Botoșani – CFR Cluj / 21 ianuarie 15:00

Universitatea Craiova – Farul / 21 ianuarie 20:45

FC Voluntari – Oțelul / 22 ianuarie 17:00

FCSB – UTA / 22 ianuarie 20:00

SuperLiga, clasamentul după 21 de etape

1. FCSB 44 puncte

2. CFR Cluj 36

3. Rapid București 36

4. Universitatea Craiova 34

5. Sepsi Sf. Gheorghe 33

6. Universitatea Cluj 32

7. Farul Constanța 30

8. FC Hermannstadt 29

9. U Craiova 1948 27

10. Petrolul Ploiești 27

11. Oțelul Galați 26

12. UTA Arad 24

13. FC Voluntari 24

14. Poli Iași 23

15. Dinamo București 16

16. FC Botoșani 12.