Dinamo a revenit după doar un an în prima ligă de fotbal a României, iar gruparea bucureșteană a anunțat marți că realizat primul transfer: Hakim Abdallah, un atacant din Magadascar.

>> Dinamo a făcut prima mutare pentru noul sezon
Hakim Abdallah, noul atacant al echipei Dinamo București
Potrivit grupării din Ștefan cel Mare, Abdallah a semnat un contract valabil pe 3 ani.
„Născut pe 9 ianuarie 1998 (25 ani) în Saint-Leu, Réunion, Hakim Abdallah este un atacant de 1.87m care a evoluat în ultimul sezon la Royal Excelsior Virton, în Challenger Pro League, divizionară secundă din Belgia.
Hakim are 10 selecții la naționala Madagascarului. El a fost selecționat inclusiv la Naționalele Under-19 și Under-16 ale Franței”, se arată în comunicatul clubului Dinamo.
Abdallah a bifat vizita medicală și se va alătura lotului aflat în pregătire la Zrece, în Slovenia, sub comanda lui Ovidiu Burcă.