​Echipa Ferrari, mai mereu doar pe locul al doilea, a lansat, vineri, monopostul SF90 - 90 pentru a marca anii de existenţă ai mărcii - cu care speră să pună capăt dominaţiei Mercedes în Formula 1, transmite News.ro.

Noul monopost al celor de la FerrariFoto: ferrari / twitter

Mulţi specialişti au considerat că monopstul de anul trecut a fost cel mai bun de pe grilă şi că pierderea titlurilor mondiale a fost din cauza erorilor comise de Sebastian Vettel şi de conducătorii echipei.

În acest condiţii, noul şef al Scuderia, Mattia Binotto, a vorbit, în cazul SF90, despre o evoluţie a monopostului din 2018, nu o revoluţie. Echipa va încerca în acest an, potrivit lui Binotto, "să ridice ştacheta şi să atingă un alt nivel".

Culoarea predominantă a maşinii a rămas roşu, dar au fost adăugate mai multe elemente negre.

Ferrari va miza în acest an tot pe germanul Sebastian Vettel, dar a adus sânge tânăr lângă acesta, pe Charles Leclerc din Monaco, care îl înlocuieşte pe finalndezul Kimi Raikkonen, "retrogradat" la Sauber.

Testele oficiale dinaintea sezonului vor începe luni, la Barcelona, iar prima etapă va fi la 17 martie, în Australia.

Imagini cu noul monopost al celor de la Ferrari:

S-ar putea să te intereseze și: