Manchester City s-a calificat în sferturile Cupei Angliei, după ce s-a impus pe terenul echipei Luton Town, scor 6-2. Eroul partidei a fost norvegianul Erling Haaland, care a marcat cinci goluri.

Erling HaalandFoto: News Images LTD / Alamy / Alamy / Profimedia

>> Antrenorii aflați pe lista scurtă pentru preluarea Barcelonei

Erling Haaland, cinci goluri în Luton Town vs Manchester City 2-6

Până la scorul de 4-2, pe teren păreau că se află doar patru jucători. Haaland a punctat de patru ori din pase oferite de belgianul Kevin De Bruyne ('3, '18, '40, '55), în timp ce Jordan Clark a înscris două goluri pentru Luton din pasele lui Ross Barkley ('45 - reușită superbă, '52).

Haaland a transformat în gol și o pasă venită de la Bernardo Silva ('58), iar scorul final a fost stabilit de Mateo Kovacic ('72).

>> VIDEO Finalistă surprinzătoare în Cupa Spaniei - Victorie la loviturile de departajare

De știut:

  • Haaland este doar al treilea jucător din istoria lui City care înscrie cinci goluri într-un meci din Cupa Angliei, după Frank Roberts (februarie 1926) și Bobby Marshall (ianuarie 1930). Denis Law a marcat șase goluri chiar împotriva lui Luton (1961), dar meciul a fost anulat în minutul 69, din cauza ploii.
  • Haaland este primul jucător din istoria lui City care marchează cinci goluri în două meciuri diferite. A mai reușit acest lucru în victoria cu RB Leipzig (7-0 în Champions League, sezonul 2022/23).
  • Ultimul fotbalist care a înscris cel puțin cinci goluri pentru o echipă de primă ligă în Cupa Angliei a fost George Best: șase reușite pentru Manchester United în meciul cu Northampton Town din 1970.

Cupa Angliei, s-au mai jucat marți

Bournemouth - Leicester 0-1 (după prelungiri)

A marcat: Fatawu '105

Blackburn - Newcastle 1-1 și 3-4 la loviturile de departajare

Au marcat: Szmodics '79 / Gordon '71

Penaltiuri: Brittain, Sigurdsson, Ayari (au ratat Szmodics și Hyam) / Schar, Guimaraes, Anderson, Gordon (a ratat Barnes).