Lionel Messi și Erling Haaland au fost la egalitate de puncte la Gala FIFA The Best, dar argentinianul a fost desemnat cel mai bun jucător al lumii în 2023, iar presa europeană a avut o reacție dură.

Lionel MessiFoto: Gustavo Garello / AP / Profimedia

>> VIDEO Gala Premiilor FIFA The Best 2023: Lionel Messi, câștigător în fața lui Haaland și Mbappe

Lionel Messi l-a învins pe Erling Haaland grație voturilor căpitanilor

Pentru acordarea premiilor s-au luat în considerare voturile selecţionerilor, căpitanilor, jurnaliştilor şi fanilor din selecţionatele afiliate FIFA.

Messi şi Haaland au obţinut amândoi 48 de puncte, dar articolul 12 din regulamentul de acordare a premiilor explică faptul că, în caz de egalitate, câştigătorul este cel care a primit cele mai multe cinci puncte din voturile căpitanilor.

Leo Messi, în total cu 48 de puncte, a obţinut 13 puncte de la voturile căpitanilor (677 de voturi), 11 puncte de la antrenori (476 de voturi), 11 puncte de la presă (315 voturi) şi 13 puncte de la fani (613.293 de voturi).

Cele 48 de puncte ale lui Haaland provin din 11 puncte din partea căpitanilor (557 voturi), 13 puncte din partea antrenorilor (541 voturi), 13 puncte din partea presei (729 voturi), 11 puncte din partea fanilor (365.893 voturi).

De știut:

  • Edi Iordănescu (selecționerul României) i-a votat, în ordine, pe Erling Haaland, Kylian Mbappe şi Victor Osimhen.
  • Nicolae Stanciu (căpitanul României) i-a preferat, în ordine, pe Lionel Messi, Kylian Mbappe şi Kevin De Bruyne.

Presa europeană, revoltată după ce Messi l-a învins pe Haaland: „FIFA, marele perdant al serii”

Triumful lui Lionel Messi este cu atât mai ciudat cu cât premiul urma să se bazeze pe performanţele sportive între 19 decembrie 2022, a doua zi după finala Cupei Mondiale, şi 20 august 2023, perioadă în care Lionel Messi nu s-a remarcat în mod deosebit la PSG (9 goluri, 6 pase de gol), câştigând doar campionatul Franţei, scrie News.ro.

Norsk rikskringkasting (NRK) se referă la „un scandal”, termen preluat şi de Dagbladet, unul dintre cele mai importante ziare din Norvegia, şi Verdens Gang, care titrează pe site-ul său „Totul este greşit”.

Clasamentul final a provocat reacţii puternice încă de la anunţarea rezultatelor şi de la dezvăluirea detaliilor voturilor, care au evidenţiat faptul că Lionel Messi a putut conta în primul rând pe sprijinul căpitanilor echipelor naţionale şi al fanilor, fără de care nu ar fi putut obţine acest premiu, jurnaliştii votând în proporţie covârşitoare pentru Erling Haaland.

The Times a denunţat „o decizie foarte ciudată”, considerând că norvegianul Erling Haaland ar fi trebuit să fie încoronat. Manchester Evening News şi-a exprimat, de asemenea, surprinderea faţă de rezultat, împărtăşind frustrarea fanilor dezgustaţi ai lui Manchester City. În Germania, căpitanul campioanei mondiale din 1990, Lothar Matthäus, a criticat alegerea lui Messi: „Nu a câştigat niciun titlu important!”.

„Messi nu-l merită”, a titrat publicaţia spaniolă Relevo, înainte de a adăuga: „Dacă FIFA ar fi un organism respectat, ceea ce nu este cazul, şi dacă premiile Best ar fi apreciate şi râvnite, ceea ce nu este nici cazul, având în vedere lista de candidaţi, absurditatea care a avut loc la Londra ar fi o pată de neşters în istoria sa. Dar a fost confirmarea unei erori de principiu, deoarece premierea individului într-un joc colectiv nu poate fi considerată decât o anomalie şi o discreditare care a provocat uimire şi indignare în proporţii aproape egale (...) Pentru câteva secunde care au durat câteva secole, televiziunea a difuzat gesturi care au dezvăluit nivelul de suprarealism. Tatăl lui Haaland, un norvegian cu un aspect militar, şi-a ridicat de două ori sprânceana stângă, ceea ce este unul dintre acele ticuri care apar atunci când ai probleme în a-ţi controla nervii”.

AS scrie că Messi câştigă cel mai controversat The Best al tuturor timpurilor: „Gala The Best 2023 nu a fost lipsită de controverse, iar unul dintre principalele motive a fost faptul că Leo Messi a câştigat premiul FIFA Best Male Player 2023. Adevărul este că Erling Haaland, marele favorit la câştigarea premiului după tripla sa cu Manchester City, a fost la egalitate cu starul argentinian, dar criteriile de departajare ale FIFA au înclinat balanţa în favoarea lui Leo Messi”.

Pentru Marca, premiul pentru cel mai bun jucător acordat lui Lionel Messi a fost „o surpriză majoră în istoria recentă a premiilor din fotbal”. Un rezultat care chiar a „subminat serios credibilitatea FIFA, marele perdant al serii”, scrie ziarul madrilen.