În urmă cu un an, proprietarii clubului Paris Saint-Germain amenințau primăria din capitala Franței cu mutarea de pe stadionul Parc des Princes. Deși aveau ca opțiune să cumpere Stade de France, șeicii au renunțat la idee.

Fanii celor de la PSGFoto: Geoffroy VAN DER HASSELT / AFP / Profimedia

PSG și-ar putea construi un stadion de 70.000 de locuri

Clubul Paris Saint-Germain, aflat într-o dispută cu primăria din Paris care nu vrea să-i vândă stadionul Parc des Princes, renunţă la depunerea unei oferte pentru a achiziţiona sau a lua în concesiune Stade de France, unde se dispută în special meciurile de rugby, a declarat miercuri o sursă apropiată dosarului pentru AFP.

Proprietarul lui PSG, Qatar Sports Investments (QSI), care indicase în urmă cu câteva luni că studiază dosarul „serios”, nu a depus oferta până la termenul de miercuri.

Clubul, având un nou acţionar minoritar, Arctos Partners, a decis în cele din urmă să nu depună o ofertă de cumpărare pentru Stade de France, a explicat această sursă pentru AFP, precizând că directoratul grupării a studiat posibilitatea dar a ajuns la concluzia că nu e cea mai bună opţiune.

„Preluarea 'SDF' nu a fost opţiunea potrivită pentru club”, a declarat o altă sursă pentru AFP.

PSG susţine că mai sunt şi alte „proiecte” pentru a continua „dezvoltarea” PSG, luându-se în calcul inclusiv construirea unui nou stadion cu 70.000 locuri în Ile-de-France, anunță Agerpres.

În urmă cu un an proprietarul Nasser Al-Khelaifi amenința cu mutarea de pe Parc des Princes, în cazul în care primăria nu permite cumpărarea stadionului.