Naționala de fotbal a României va juca sâmbătă pe Arena Națională împotriva selecționatei din Israel, în grupa de calificare pentru Campionatul European din 2024, iar tehnicianul oaspeților a prefațat disputa contra tricolorilor.

Alon HazanFoto: JACK GUEZ / AFP / Profimedia

>>> Selecționerul Edi Iordănescu explică convocarea lui Ianis Hagi

România înfruntă Israel și Kosovo în preliminariile pentru CE 2024

România este în fața unei calificări la un Campionat European după 8 ani, iar dubla cu Israel și Kosovo poate fi una decisivă pentru prezența din Germania.

Alon Hazan, selecționerul Israelului, a prefațat disputa contra tricolorilor de pe Arena Națională din București și a transmis că au un obiectiv clar, calificarea la Euro.

„România este o echipă foarte bună. Ultimul lor meci, 2-2 cu Elveția, poate fi împărțit în două. Au fost momente în care părea că Elveția va câștiga, dar România a revenit și a obținut o remiză. Acest lucru arată ce poate face România și ne respectăm fiecare adversar pe care îl întâlnim.

Suntem mulțumiți de lotul pe care îl avem disponibil. Aceste două meciuri sunt foarte importante. Nu sunt două partide critice, pentru că, chiar dacă vom câștiga, campania noastră nu se va încheia. Vrem să jucăm și să câștigăm, astfel încât să ne atingem obiectivul de a ne califica la Euro.” - a transmis acesta, potrivit jpost.com.

De știut:

  • România vs Israel va avea loc sâmbătă, 9 septembrie, pe Arena Națională, de la ora 21:45. Duelul cu Kosovo se va disputa marți, 12 septembrie, tot pe Arena Națională și tot de la ora 21:45. Ambele confruntări vor fi LiveBLOG pe HotNews.ro.

Clasamentul Grupei I

1. Elveția 10 puncte

2. România 8

3. Israel 7

4. Belarus 3

5. Kosovo 3

6. Andorra 1.

România în preliminariile EURO 2024, cine transmite fiecare partidă a tricolorilor

*Toate meciurile României din preliminarii vor fi LiveBlog pe HotNews.ro.

25 martie 2023 - 21:45 Andorra - România 0-2 / Antena 1

28 martie 2023 - 21:45 România - Belarus 2-1 / Prima TV

6 iunie 2023 - 21:45 Kosovo - România 0-0 / Antena 1

19 iunie 2023 - 21:45 Elveția - România 2-2 / Prima TV

9 septembrie 2023 - 21:45 România - Israel / Prima TV

12 septembrie 2023 - 21:45 România - Kosovo / Antena 1

12 octombrie 2023 - 21:45 Belarus - România / Antena 1

15 octombrie 2023 - 21:45 România - Andorra / Prima TV

18 noiembrie 2023 - 21:45 Israel - România / Prima TV

21 noiembrie 2023 - 21:45 România - Elveția / Antena 1.

De știut:

  • România vs Israel va avea loc sâmbătă, 9 septembrie, de la ora 21:45, iar meciul tricolorilor cu Kosovo se va disputa marți, 12 septembrie, tot de la 21:45. Ambele dispute vor fi găzduite de Arena Națională din București.

Primele două clasate se vor califica la turneul final din vara anului viitor (14 iunie - 14 iulie), găzduit de Germania.