Naționala României va disputa două jocuri importante din grupa de calificare pentru Campionatul European din 2024, cu Israel (9 septembrie) și Kosovo (12 septembrie), iar Daniel Bîrligea, jucătorul convocat în premieră de Edi Iordănescu, a transmis cât de motivat este pentru aceste două jocuri.

Daniel BîrligeaFoto: Flaviu Buboi/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia

România va înfrunta Israel și Kosovo în preliminariile pentru Campionatul European din 2024

România are șanse mari să revină la un Campionat European după o pauză de 8 ani, iar selecționerul Edi Iordănescu a transmis într-o conferință de presă că este foarte încrezător că tricolorii pot obține două victorii din dubla cu Israel și Kosovo.

Printre jucătorii convocați de Iordănescu la naționala mare este și Daniel Bîrligea, jucătorul celor de la CFR Cluj, care a fost chemat în premieră la naționala de seniori.

Atacantul celor de la CFR Cluj s-a declarat surprins de convocarea sub tricolor, dar a subliniat că este și foarte motivat pentru a da totul.

„Cu siguranță, voi da tot ceea ce pot pentru echipa națională, pentru a onora acest tricou și să avem rezultate bune. Era un pas greu (n.r. să fac trecerea de la naționala U21 la cea de seniori), dar momentan sunt aici și vreau să dau totul.

Este o onoare foarte mare, o fericire imensă și chiar este un vis îndeplinit de a ajunge la echipa națională. De acum încolo sper să continui aici. La debutul meu vreau să ajut echipa cu un gol, cu assist, să aducem cele 3 puncte și să fim fericiți cu toții.

Este obiectivul principal al tuturor (n.r. să ajungem la EURO). Pentru noi, dar și pentru toată națiunea, cred că ar fi un moment foarte frumos (n.r. să ne calificăm).

Terminasem antrenamentul (n.r. la CFR Cluj) și am primit mesaj de la Cristi Dragotă (preparatorul fizic al clujenilor), care mi-a spus să-mi fac bagajul. A fost neașteptată convocarea, dar mi-am făcut valiza.

Am sunat-o pe mama și i-am zis că nu mă mai duc acasă. Și-a dat seama despre ce era vorba.

Prima oară am sunat-o pe mama pentru că ea mi-a fost aproape mereu și vreau să-i mulțumesc pentru acest lucru. Am primit mesaje de la prieteni, de la toată familia. Au fost foarte fericiți și m-au încurajat să dau totul când voi fi aici.” - a declarat Daniel Bîrligea, potrivit FRF TV.

Clasamentul Grupei I

1. Elveția 10 puncte

2. România 8

3. Israel 7

4. Belarus 3

5. Kosovo 3

6. Andorra 1.

România în preliminariile EURO 2024, cine transmite fiecare partidă a tricolorilor

*Toate meciurile României din preliminarii vor fi LiveBlog pe HotNews.ro.

25 martie 2023 - 21:45 Andorra - România 0-2 / Antena 1

28 martie 2023 - 21:45 România - Belarus 2-1 / Prima TV

16 iunie 2023 - 21:45 Kosovo - România 0-0 / Antena 1

19 iunie 2023 - 21:45 Elveția - România 2-2 / Prima TV

9 septembrie 2023 - 21:45 România - Israel / Prima TV

12 septembrie 2023 - 21:45 România - Kosovo / Antena 1

12 octombrie 2023 - 21:45 Belarus - România / Antena 1

15 octombrie 2023 - 21:45 România - Andorra / Prima TV

18 noiembrie 2023 - 21:45 Israel - România / Prima TV

21 noiembrie 2023 - 21:45 România - Elveția / Antena 1.

De știut:

  • România vs Israel va avea loc sâmbătă, 9 septembrie, de la ora 21:45, iar meciul tricolorilor cu Kosovo se va disputa marți, 12 septembrie, tot de la 21:45. Ambele dispute vor fi găzduite de Arena Națională din București.
  • Primele două clasate se vor califica la turneul final din vara anului viitor (14 iunie - 14 iulie), găzduit de Germania.