Carlo Ancelotti a susținut joi o conferință de presă, iar antrenorul celor de la Real Madrid a lămurit în mare măsură subiectul unui eventual transfer în această vară al lui Kylian Mbappe la gruparea de pe Santiago Bernabeu.

Kylian MbappeFoto: AA/ABACA / Abaca Press / Profimedia

Carlo Ancelotti spune că Real Madrid nu va mai face vreun transfer în această vară

Tehnicianul italian a fost întrebat dacă echipa pe care o antrenează va mai face vreun transfer în acestă fereastră de mercato, iar Ancelotti a spus răspicat că lotul „albilor” pentru sezonul 2023-2024 este deja stabilit.

„Nu vom semna cu niciun alt jucător, s-a terminat, este 100%. Echipa noastră este completă, fereastra de transferuri s-a închis, nu vor fi făcute noi achiziții” - Carlo Ancelotti.

Exclus săptămâni bune din lotul lui PSG pentru că refuză să-și prelungească contractul cu formația de pe Parc des Princes, Mbappe a fost reprimit la prima echipă de antrenorul Luis Enrique.

Atacantul are șanse mari să debuteze în noul sezon din Ligue 1 în acest weekend, atunci când PSG va da pe propriul teren peste Lens.

Campioana Franței are două remize în primele jocuri din noua stagiune (0-0 cu Lorient acasă și 1-1 cu Toulouse în deplasare), aflându-se provizoriu pe locul 12 al ierarhiei.

În vârstă de 24 de ani, Mbappe are o cotă de piață (conform Transfermarkt) de €180 de milioane.