Meciul dintre River Plate și Defensa y Justicia (etapa 19 din campionatul Argentinei) a fost suspendat, sâmbătă, după ce un suporter al gazdelor a căzut de pe o tribună a stadionului Monumental din Buenos Aires și a murit.

Suporterii echipei River PlateFoto: ALEJANDRO PAGNI / AFP / Profimedia

Meciul a fost suspendat după 26 de minute, iar locul a fost evacuat în urma incidentului.

„Un fan a căzut din tribuna Sivori Alta şi a murit pe loc. Serviciul medical a sosit imediat la faţa locului, la fel ca şi poliţia şi diferite agenţii de securitate.

Tribuna unde defunctul avea abonament era la 90% din capacitate. În momentul căderii, nicio terţă persoană nu intervenise. De asemenea, s-a constatat că nu exista nicio situaţie violentă în tribună sau în jurul lui", se arată în comunicatul clubului River Plate.

River Plate, în prezent pe primul loc în clasament (41 puncte), a precizat că agenţiile de securitate şi unitatea fiscală specializată în evenimente de masă au demarat anchete, potrivit News.ro.