Mats Wilander, de șapte ori câștigător de Grand Slam, consideră că Roger Federer va da piept cu o "realitate dură" la revenirea în circuitul mondial de tenis. Elvețianul se recuperează cu greu după o operație la genunchi și nu va juca în începutul sezonului din 2022.

Roger FedererFoto: Javier Garcia / Shutterstock Editorial / Profimedia

Elveţianul Roger Federer a anunţat că nu va participa la turneul Australian Open în 2022 şi este puţin probabil să revină în circuitul profesionist până la jumătatea anului viitor, când speră să fie din nou apt de joc după mai multe operaţii la genunchi.

Federer, în vârstă de 40 ani, a declarat presei din ţara sa că ar fi "extrem de surprins" dacă ar putea juca la Wimbledon, turneul de Grand Slam pe care l-a câştigat de opt ori în cariera sa (un record), ultimul său titlu pe iarba londoneză fiind în 2017.

Federer, Nadal și Djokovic se află la egalitate în acest moment în ceea ce privește titlurile de Grand Slam câștigate în carieră (fiecare cu câte 20).

Mats Wilander nu vede cu ochi buni revenirea elvețianului, mai ales cu jucători precum Alexander Zverev și Daniil Medvedev care cresc constant nivelul evoluțiilor.

"Cred că este posibil ca el să revină. Cea mai mare problemă pentru mine este că acești băieți devin foarte, foarte buni. Alexander Zverev și Daniil Medvedev joacă meciuri uriașe de tenis și evoluează constant.

Bineînțeles, Federer are serviciul său, dar cât de mare este avantajul acesta în comparație cu, să spunem, un serviciu al lui Zverev sau Medvedev? Cred că asta va fi un <>.

Nu cred că Roger Federer va juca prea multe meciuri în circuit. El își dă seama că încă mai are șansa de a câștiga - poate nu un Grand Slam, poate nu o finală - dar trei sau patru meciuri. Sunt de părere că merită să revină, măcar pentru moralul său.

Nu consider că va ști la ce nivel poate ajunge până când nu va intra pe teren pentru cel puțin un meci de două sau trei seturi împotriva unor jucători precum Zverev și Medvedev", a declarat Mats Wilander, conform Reuters.

Federer a suferit două operații la genunchi în 2020 care l-au ținut departe de circuit mai bine de un an și a revenit în martie, dar a reușit să joace doar 13 meciuri în acest an.

O altă accidentare la Wimbledon l-a forțat pe Federer, care a câștigat ultimul său turneu major la Australian Open 2018, să lipsească de la U.S. Open, deoarece s-a operat din nou.