Fost tehnician la AC Milan, Fabio Capello a criticat modul în care Gianluigi Donnarumma a ajuns la PSG, nerespectându-și propriul club. Acesta se alătură vocilor care blamează plecarea portarului din Serie A.

HotNews.roFoto: Hotnews

”Sper că este mulțumit, pentru că este un jucător al echipei naționale, care a contribuit extraordinar de mult la câștigarea Campionatului European”, sunt cuvintele pe care legendarul antrenor le-a rostit cu privire la transferul către parizieni.

Cuvintele încurajatoare ale lui Capello se opresc la scurtă vreme.

”Totuși, vreau să spun un lucru important: Donnarumma a fost foarte nerecunoscător și a manifestat un comportament greșit, odată ce și-a propus să ajungă la PSG.

Pentru cât de mult l-a ajutat clubul pe Donnarumma atunci când el era doar un copil și pentru ajutorul oferit de către Milan familiei sale, cred că ar fi trebuit să utilizeze un altfel de comportament”, a declarat italianul, pentru Corriere dello Sport.

Fabio Capello ocupă un loc important în istoria clubului, contribuind la câștigarea a 4 campionate (1992, 1993, 1994, 1996), 3 supercupe (1992, 1993, 1994), o Supercupă a Europei (1994) și a unui trofeu Champions League (1994).

Donnarumma, fără șanse de a se întoarce

Donnarumma a refuzat în repetate rânduri propunerile de prelungire a contractului la AC Milan, fapt care a supărat atât suporterii, cât și conducerea clubului.

Portarul era văzut ca unul dintre cei mai buni jucători din lotul echipei: crescut de către milanezi, italianul a debutat la doar 16 ani în Serie A și a avut o ascensiune rapidă în primul unsprezece.

Din perspectiva fanilor, cariera tânărului ar fi trebuit să înceapă și să se termine la clubul italian, asemenea altor jucători care au evoluat de-a lungul întregii lor cariere la Milan.

Donnaruma s-ar fi alăturat în lista jucătorilor de legendă, alături de Paolo Maldini și Franco Baresi.

Acest lucru nu s-a întâmplat: în vârstă de 22 de ani, Gianluigi Donnarumma a părăsit clubul, refuzând prelungirea contractului. Liber de contract, portarul a ajuns în vară la PSG.

Astfel, suporterii italieni nu uită și nu iartă: întors la Milano pentru semifinala Ligii Națiunilor dintre Italia și Spania, portarul a fost întâmpinat de mai multe bannere împotriva lui: ”La Milano nu vei mai fi niciodată binevenit. Om de rahat”, a fost mesajul scris pe unul dintre ele.

În plus, portarul a fost fluierat la fiecare atingere de balon în meciul pierdut de italieni împotriva ibericilor (2-1) pe San Siro din Milano.