Massimiliano Allegri, antrenorul lui Juventus, a făcut lumină în cazul plecării lui Cristiano Ronaldo de la ”Bătrâna Doamnă”. Tehnicianul italian a confirmat că lusitanul nu mai vrea să joace pentru echipa din Torino.

Cristiano RonaldoFoto: Alberto Gandolfo/Pacific Press / Shutterstock Editorial / Profimedia

Deși Allegri dădea săptămâna trecută asigurări că vedeta portugheză nu va pleca de la Juventus, antrenorul a fost nevoit vineri să recunoască faptul că Ronaldo nu mai dorește să evolueze pentru ”Bătrâna Doamnă”.

”Ronaldo și-a adus contribuția pentru club, dar acum el pleacă și viața merge înainte. Ieri, Ronaldo mi-a spus că nu vrea să mai joace pentru Juventus. Este motivul pentru care nu va evolua mâine (n.r. Juventus are meci sâmbătă contra lui Empoli)”, a declarat Allegri, conform BBC.

Cristiano Ronaldo a fost subiectul unor ample discuții zilele trecute cu privire la viitorul său la o altă echipă. PSG ar putea fi o destinație pentru lusitan (dacă Mbappe va fi vândut la Real Madrid). Cu toate acestea, Ronaldo este mai aproape de echipa lui Guardiola, Manchester City.

Fotbalistul portughez a semnat cu Juventus în 2018, fiind adus de la Real Madrid pentru 112 milioane de euro.