​Arena Națională a fost inundată sâmbătă, în urma ploii, cu o zi înaintea primului meci care va fi disputat la București în cadrul Euro 2020.

HotNews.roFoto: Hotnews

În urma unei ploi torențiale de câteva zeci de minute, stadionul a fost inundat. Se poate observa cum apa se scurge pe scările din tribune. De asemenea, a fost inundat și gazonul, astfel că echipa Austriei a anulat antrenamentul.

Jucătorii austrieci s-au prezentat conform planului la Arena Națională, dar nu au apucat efectiv să se pregătească din cauza condițiilor meteo. Au putut însă să se distreze copios pe marginea "piscinei" în care se transformase suprafața de joc (imaginile la finalul materialului).

Reprezentanții Primăriei Capitalei au declarat, pentru Digi 24, că apa care s-a strâns pe stadion s-a scurs în scurt timp după ce s-a oprit ploaia, nefiind nevoie de tunurile de uscare.

Duminică, de la ora 19:00, pe Arena Națională va avea loc primul meci de la București din cadrul Euro 2020: Austria vs Macedonia de Nord.

Motivul pentru care nu a fost tras acoperișul

"Nu s-a mai antrenat nicio echipă, a fost decizia organizatorilor. Era foarte greu de ținut în condițiile de cod galben. În 15-20 de minute s-a putut face drenajul perfect, astfel că a doua echipă programată, Macedonia, se putea antrena fără probleme.

Dar a fost decizia organizatorilor ca cele două echipe să se antreneze pe stadionul Steaua.

Am văzut deja foarte multe opinii critice că nu am tras acoperișul la Arenă - este o decizie a UEFA, de a nu se folosi acoperișul la niciuna dintre arenele pe care vor avea loc meciurile" - Răzvan Mitroi, managerul de comunicare al FRF, pentru Digi24.

Ce meciuri găzduiește Arena Națională

Arena Națională va găzdui patru meciuri de la Euro 2020 - trei în cadrul Grupei C, plus o optime de finală. Echipele Austriei, Ucrainei și Macedoniei de Nord vor juca în grupă pe Arena Națională, pe 13 iunie, 17 iunie și 21 iunie, iar meciul din optimi, între câștigătoarea Grupei F și echipa de pe loc 3 din grupele A,B sau C, se va disputa pe 28 iunie, tot pe Arena Națională.

13 iunie, Austria - Macedonia de Nord (ora 19:00)

17 iunie, Ucraina - Macedonia de Nord (16:00)

21 iunie, Ucraina - Austria (19:00)

Optimi de finală: 1F - 3A/B/C (22:00).

Cât a costat Arena Națională

Arena Națională a fost inaugurată pe 6 septembrie 2011 (România vs Franța, 0-0) și a costat 234 de millioane de euro. Aici evoluează echipa națională a României, dar și unele echipe de club (FCSB, Dinamo). A găzduit, de asemenea, și mai multe concerte: Red Hot Chili Peppers (2012), Depeche Mode (2013), Metallica (2019) și Ed Sheeran (2019).

Date tehnice:

  • Anul construcției: 2011.
  • Capacitate: 55.634 de locuri.
  • Dimensiuni: 105 x 68 metri.
  • Are acoperiș retractabil.

Arena Națională, după ploaie: