După ce s-a calificat în play-off-ul preliminariilor Champions League, Dinamo Kiev (echipa antrenată de Mircea Lucescu) a aflat și de cine va trebui să treacă pentru a ajunge în grupele celei mai importante competiții europene.

Foto:

Ucrainenii se vor duela cu formaţia KAA Gent. Belgienii au învins, marţi, pe teren propriu, cu scorul de 2-1, echipa austriacă Rapid Viena, în turul al treilea al preliminariilor Champions League.

Au marcat: Dorsh '36, Yaremchuk '59 (p) / Demir '90+3. Aici poți urmări reușitele.

Pe banca gazdelor a stat tehnicianul Wim de Decker, după ce antrenorul Ladislau Boloni a fost demis luni.

Învingătoarea dintre Dinamo Kiev și Gent va merge în grupele Champions League, iar învinsa în grupele Europa League.

Partidele din play-off vor avea loc în dublă manşă, la 22/23 şi 29/30 septembrie. Dinamo joacă primul meci în deplasare.

În alt meci disputat marţi, PAOK Salonic a învins, pe teren propriu, cu 2-1(0-0), echipa Benfica Lisabona.

Au marcat: Giannoulis '63 şi Zivkovic '75, respectiv Rafa Silva '90+3. Vezi aici golurile.

În urma acestui eşec, Benfica va evolua în play-off-ul preliminariilor Europa League. PAOK va juca în play-off-ul preliminariilor Champions League cu Krasnodar (Rusia).

Toate aceste partide au avut loc pe traseul echipelor care nu sunt campioane, informează News.ro.