FRF: Răzvan Burleanu și Mirel Rădoi au intrat în autoizolare la domiciliu

de Diana Ene     HotNews.ro
Luni, 16 martie 2020, 14:24 Sport | Fotbal


FRF
Foto: frf.ro
FRF a anunţat, luni, că delegaţia forului la Congresul UEFA de la Amsterdam şi la tragerea la sorţi a Ligii Naţiunilor (2-3 martie) a intrat în autoizolare la domiciliu, după ce unii dintre participanţii la aceste evenimente au fost infectaţi cu COVID-19.

Comunicatul FRF

"Delegația FRF la Congresul UEFA și ulterior la tragerea la sorți a Ligii Națiunilor a fost formată din Răzvan Burleanu (președinte), Radu Vișan (secretar general), Gabriel Bodescu (secretar general adjunct), Mirel Rădoi (selecționer), Mihai Stoichiță (director tehnic) și Gabriel Berceanu (ofițer de presă al echipei naționale).

Reprezentanții FRF nu au avut contacte directe cu persoanele declarate infectate, ci doar contact ambiental, în sala de congres. De la acel moment se vor împlini mâine 14 zile, perioadă relevantă pentru apariția simptomelor, conform autorităților sanitare.

Cei șase reprezentanți ai FRF la tragerea la sorți a Ligii Națiunilor nu prezintă niciun fel de simptome care ar putea fi asociate cu COVID-19. Ei au intrat în izolare autoimpusă de la aflarea veștilor despre participanții depistați cu coronavirus.

Totodată, managementul FRF a avut contacte reduse cu angajații începând cu data de 11 martie. Urmând recomandările autorităților române, de la acea dată angajații FRF își derulează activitatea profesională de acasă, online, și nu vin la sediul FRF decât pentru chestiuni absolut speciale.

Cei care au compus delegația FRF vor continua să rămână în izolare până la finalul acestei săptămâni.

Președintele Răzvan Burleanu va intra mâine, de la domiciliu, în teleconferință cu conducerea UEFA, urmând ca ulterior să comunice public deciziile forului continental", se arată pe site-ul FRF.

UEFA a anunţat, joi, că în contextul problemelor cauzate în Europa de coronavirus a programat marţi, videoconferinţe cu toţi cei implicaţi, în care să se discute despre reacţia fotbalului la pandemie şi situaţia tuturor competiţiilor interne şi continentale, inclusiv despre Euro-2020, scrie News.ro.

În weekend, au fost înregistrate cazuri de coronavirus în rândul reprezentanților Serbiei și ai Elveției, participanți la reuniunea din Olanda.



Citeste mai multe despre   





Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















2428 vizualizari

  • +6 (6 voturi)    
    Din 1996 Echipa Naționala de Fotbal (Luni, 16 martie 2020, 14:28)

    un domn [utilizator]

    Este in Autoizolare Competițională ( fie Campionat European fie Campionat Mondial )

    FRF ul trebuie desființat !
  • +4 (4 voturi)    
    ne e prea devreme? (Luni, 16 martie 2020, 20:03)

    minus [utilizator]

    Ce Doamne iarta-ma fac astia in autoizolare la domiciliu in a 13-a zi? Invata sa numere? Banii?
  • +2 (2 voturi)    
    In orice caz (Luni, 16 martie 2020, 23:33)

    mopsu [utilizator]

    dacă burlescul nu mai iese din izolare este un lucru bun pentru fotbalul romanesc .....


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by